miercuri, 10 iunie 2009

Intranetul – sistemul nervos al corporaţiei

Considerat, imediat după apariţia sa, viitorul corporaţiilor, Intranetul, prin analogie cu definiţia data Internetului de Bill Gates, îşi revendică tot mai mult rolul de sistem nervos al corporaţiei. Această comparaţie ne dă posibilitatea de a modela activitatea intranetului, prin aceleaşi instrumente cu care modelăm comunicarea umană.
Vom încerca în acest articol o apropiere a Intranetului utilizând Analiza Tranzacţională (AT), domeniu al psihologiei utilizat pentru modelarea relaţiilor umane.
Creatorul AT, Eric Berne, a abandonat vechile modele din psihologie în favoarea unei teorii centrate pe comunicare. El s-a concentrat pe informaţie, care este schimbată între oameni şi conceptualizată în termeni de tranzacţii. AT arată că nevoia de stimulare este atât de mare, încât privarea de stimuli senzoriali are efecte dramatice mergând până la afectarea sistemului nervos. Conform AT, foamea de stimuli motivează comportamentul fiinţei umane la fel de mult ca foamea, setea şi nevoia de oxigen. Aceiaşi nevoie, incomplet satisfacută, este şi cea care generează o serie de elemente de patologie socială. Berne a numit activitatea umană de schimb de unităţi de recunoaştere - “strokes”. “Strokes” sunt unităţi de recunoaştere, stimulare, sau, s-a mai spus, în dorinţa de a aproxima acest termen intraductibil, calorii psihologice.
Julie Hay, renumit psihoterapeut, a denumit teoria şi practica stroke-urilor secretul universului, întrucât cei care stăpânesc modul de a da şi primi aceste calorii psihologice au de fapt cheia pentru relaţiile interumane sănătoase.
Stroke-urile sunt procurate fie în relaţiile personale, fie instituţional, prin activitate şi muncă.
Steiner, autorul cărţii “Competenţa Emoţională”, a lărgit însă noţiunea de foame de stimuli a lui Berne, prin aceia de “foame de informaţie”. Informaţia reduce entropia, iar consumul şi producerea de informaţie este o funcţie la fel de importantă a fiinţei ca şi consumul de oxigen.
În cadrul acestei nevoi de informaţie Steiner vorbeşte şi de foamea de structură şi foamea de sens existenţial. Se poate observa că Intranetul este un instrument de comunicare care poate deopotrivă satisface foamea de informaţie şi foamea de structură. Intranetul este un motor de structurare a informaţiei, pentru că toate componentele sale vizează, în ultimă instanţă, o mai bună structurare a informaţiei.
Noi suntem acum în acel moment magic al istoriei, spune Steiner, în care evoluţia ne-a adus în punctul în care am dezvoltat capacitatea mentală şi cunoştinţele tehnice pentru a satisface eficient şi puternic foamea de informaţie care a alimentat evoluţia umană de la începuturile istoriei.
În ce priveşte foamea de sens existenţial, este vorba de acel sens pe care am încercat să-l descoperim în profesiunea noastră, prin articolul nostru “Calea Bancherului”.
Intranetul satisface nu numai foamea de informaţie a salariaţilor, ajutându-i să-şi acorde stroke-uri care să satisfacă foamea de informaţie structurata, dar ne ajuta să satisfacem întreaga galaxie de nevoi a clienţilor noştrii ajutându-ne să le oferim nu numai simple unităţi de recunoaştere, de altfel extrem de importante pentru că este foarte important să poţi zâmbi, să poţi face un compliment, dar şi pachete de informaţie bine structurată. Pentru că, în ultimă instanţă, produsele şi serviciile noastre sunt acest lucru: pachete de informaţie structurată. Şi ele sunt cu atât mai competitive cu cât informaţia este mai bogată şi mai bine structurată.
Cunoscutul manifest de marketing, Cluetrain Manifesto, http://www.cluetrain.com/ ne avertizează că, datorită Internetului, pieţele se organizează uneori mai rapid decât companiile care le servesc. Mulţumită webului ele devin mai informate, mai inteligente şi cer uneori calităţi care lipsesc multor organizaţii.
Din acest motiv noi trebuie să punem în joc tehnologiile informaţiei bazate pe web, în centrul cărora trebuie să fie Intranetul, pentru a putea fi cel puţin în acelaşi pas cu piaţa pe care o servim şi pentru a-i putea satisface această nevoie fundamentală pentru evoluţie, nevoia de recunoaştere, nevoia de stimulare, nevoia de informaţie structurată şi sens existenţial.
Vom încerca să exemplificăm cum este satisfăcută foamea de informaţie a omului utilizand Intranetul, comparativ cu comunicarea, să spunem clasică, luând ca exemplu un simplu articol din publicatia electronica a organizatiei dvs. menit să satisfacă foamea de informaţie şi cunoaştere a salariaţilor noştrii. În versiunea tiparită un articol este citit şi eventualele referinţe făcute în articol pentru a întelege un eventual context semnatic, mai larg, rămane să le căutam în biblioteci, iar o discuţie, pe marginea articolului, poate fi făcută numai cu colegii de birou, cea cu autorul fiind de cele mai multe ori exclusă. Ce se întâmplă însă în versiunea electronică publicată pe Intranet. Să luăm ca exemplu chiar acest articol. În primul rând el poate ajunge la fiecare din dvs. în secunde şi poate fi accesat si re-accesat cu un click de mouse oricând. Fiecare referinţă poate fi accesată integral cu un click de mouse, articolul lui Steiner, “Transactional Analysis in the Information Age”, care a servit ca sursă în acest articol, precum şi excepţionala sa carte “Competenţa Emoţională” putând fi accesate integral. Vă întrebaţi ce este AT? Puteţi accesa Biblioteca Electronică de pe Intranetul organizatiei sau cea de pe Internet http://books.google.com/books?uid=5926378917831033390 pentru a vedea ce informaţii aveţi despre Comunicare, AT, puteţi discuta cu un psiholog pe această temă, puteţi discuta cu autorul articolului şi puteti deschide o discuţie pe forumul dedicat pe Intranet publicatiei electronice a organizatiei pentru a dezbate un aspect cu alţi colegi. De asemenea, puteţi intra pe jurnalul electronic al autorului, pentru a aborda acest subiect sau puteţi recomanda articolul (având o adresă simplă de câteva caractere) unui alt coleg.
Intranetul trebuie însă utilizat, în principal, pentru a ajuta personalul din front office să ofere clientului nostru pachete de informaţie structurată. Pentru acest motiv, trebuiesc create create zone cum ar fi fişe de produs, campanii în care informaţia trebuie să fie pe zi ce trece tot mai bogată şi mai bine structurată.

sol 2005 viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint

Referinte:
Cluetrain Manifesto, http://www.cluetrain.com/
Claude Steiner http://www.emotional-literacy.com/

Intâlnirea cu Clientul

Discutând cu un coleg despre calitatea serviciilor in organizatia mea am relizat un lucru care mi s-a părut a fi o revelaţie şi anume ca tot succesul afacerii noastre, şi al oricarei afaceri, stă practic în momentul cheie al întâlnirii dintre omul din front office cu clientul. Probabil că procesul care ar trebui cel mai mult analizat şi detaliat şi tratat ca o importantă procedură de calitate, este procesul acestei intalniri. Vom încerca să analizăm astăzi câteva lucruri referitoare la întalnirea salariatului cu clientul şi mai exact bazele acestei întâlniri, elementele fundamnetale care ţin mai degrabă de o competentă umana decât de una profesională şi de teoria comunicării mai degrabă decât de specifcul muncii noastre.

Vom incerca să demonstrăm că această intâlnire cu clientul nostru începe puţin mai devreme decât se considera de obicei şi ca momentul acestui prim precontact este decisiv.

O astfel de filosofie a abordării clientului se practică în Wal-Mart. Astăzi magazinele Wal-Mart au peste 1,2 milioane de asociaţi în întrega lume. Compania are mai mult de 3000 de magazine în US şi peste 1000 în lume. Despre Sam Walton celebrul patron al Walmart cel mai faimos lanţ de magazine, se spune ca a schimbat peiasajul retail-ului în America. Cum a facut el asta ? Construind o cultura a intreprinderii bazată pe un simplu principiu: a face din client nr 1 prin celebrul sau "10-foot Atitude". Atitudinea celor 10 "picioare".
Nu, nu va speriati, nu este vorba de cele 10 suturi cu care clientul este expediat din magazin pentru ca a intrerupt vânzătorul ci de obiceiul de a saluta clientul în momentul când ajunge la 10 "picioare" distanţă, de a-l privi în ochi şi de a-l întreba cu ce îi putem fi de folos. A vorbi oamenilor care vin spre dvs înainte ca ei să o facă.

Credem însa că această regulă simplă, de bun simţ elementar am putea spune, este mai mult decât atât şi are o bază ştiinţifică.
Să comentăm puţin ideea noastră. Trebuie mai întăi să spunem că cercetările recente arată că procesul comunicării între oameni începe când ei sunt încă la distanţa unul de celălalt. Neurologul Dumitru Constantin spune că există chiar un prelimbaj, un limbaj al câmpurilor celor doi subiecţi ai actului de comunicare care încercă să se armonizeze să stabilească premizele unui contact conform unui protocol de comunicare. Este deci important ca noi să luam iniţiativa pentru că în momentul când suntem încă la distanţă atitudinea celor doi actanţi este instabilă, nepolarizată. Dacă noi luam iniţiativa şi o polarizăm, îi dăm o culoare pozitiva, îi dăm un sens ascendent , evolutiv este mai dificil de a fi schimbată ulterior. Este, dacă vreţi, baza stiinţifică a acelui “prima impresie conteza”. Sau in limbajul fizicii cuantice dintr-o mulţime de evenimente probabile, de universuri probabile alegem unul şi îl creem. Dacă nu vom face acest lucru şi oaspetele nostru va impune standardele sale de comunicare, tonul, direcţia discuţiei va fi mai greu să o schimbăm.
Mai mult dacă vom realiza o comunicare de succes cu primii clienti ai unei zile acest început, o ancora in limbaj NLP, va determina o comunicare de succes pe durata întregii zile. Datorită faptului că un om este mai mult decât corpul sau, el este şi câmpul sau biologic care depaşeşte graniţa corpului său apare un fenomen de contagiune pozitivă sau negativă în funcţie de capacitatea noastră sau a colegilor de a polariza relaţiile într-un sens sau altul. De ce credeti ca milenara tradiţie de retail a vanzatorilor din piaţa spune că primul client nu trebuie sa fie pierdut sau nemulţumit? Sa fie doar o superstiţie ? Mai gândiţi-vă.
Mircea Eliade spunea că în mentalitatea arhaică cel care guvernează începuturile guverneaza totul. Puteţi guverna o relaţie cu un client guvernând începutul ei, şi noi ştim că ea poate începe când clientul ajunge la 10 paşi de noi. Eliade spune că omul arhaic regenera universul repetând mitul creaţiei lumii care este un dar. Şi noi putem regenera mediul nostru de afaceri, relaţiile noastre cu clientul printr-un act de daruire. Şi ce putem darui ? Ne oferim serviciile. Incercaţi să observaţi forţa extraordinară pe care o pune în joc acest act de oferire a serviciilor. E mai mult decat un comporatament politicos, un standard in afaceri, e ceva magic şi chiar mistic. Dacă punând in joc dăruirea stăpâneşti comunicarea guvernezi totul. Comunicarea este atât de importantă şi în planul spiritual încât are drept de veto: în tradiţia noastră spirituală cel care eşuează în comunicarea cu celălalt nu poate paticipa la principalul serviciu religios. Trebuie să te impaci cu ceilalţi ca să participi la misterul cosmic.
Dar noi mai putem pune un început bun comunicării cunoscând că sistemele coerente sunt sisteme caracterizate de comunicare. Sistemul nostru nervos este optim pentru comunicare în starea de relaxare, starea alfa caracterizată de coerenţa potenţialelor de acţiune neuronale, stare considertă dealtfel ca o stare a normalităţii sitemului nervos uman cu atât mai mult cu cât este şi starea care favorizează creativitatea. Chiar dacă aceste consideraţii sunt prea tranşante este cert ca în stare de tensiune, de stress nu comunicam bine.
Pentru a pune un bun început comunicării ar trebui să punem un bun început zilei consacrând un timp de calitate unei metode practice de stress management care să ne ofere acea stare de normalitate a sistemului nervos caracterizata de comunicare, cretivitate şi inspiraţie. In opinia noastră o modalitate practică de stess management ar trebui să devină un elemnt de cultură a intreprinderii. Aceasta stare în care mintea este la originile comunicarii şi ale cretivitatii poate face diferenţa. Pornit din această stare cu potenţial infinit un zâmbet este un zâmbet pe când într-o stare de stress un zâmbet este doar un rictus şi dacă o procedura il va bifa la realizate, un client, care este un om ca şi noi, va face diferenţa.
De aceea deplasarea centrului de greutate spre începuturile actului de comunicare este importantă. Intr-un recent film de succes, “What the bleep do we know?” http://www.whatthebleep.com/, un film pe care vi-l recomandăm călduros şi din raţiuni profesionale, tema principala este “Crează-ţi ziua”.
Cu argumentele fizicii cunatice şi ale ultimelor descoperiri din fiziologie şi psihologia profunzimilor pare să ni se spună că la începutul fiecărei zile sunt probabile o multitudine de zile: o zi excelenta plina de realizari, o zi fericita plina de afectiune, o zi plina de tensiune, o zi catastrofala etc. Toate aceste zile există simultan, ca nişte particole elementare egal probabile, ca nişte universuri paralele egal posibile pâna în momentul în care noi facem o alegere creând ziua aşa cum o dorim. Este alegerea noastra.

sol 2005 - viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint

Un Intranet Captivant

Cunoaşterea fiecăruia la îndemana tuturor

Dacă ar fi să enumeram căteva din atributele Intranetului ne-am gândi la orientarea spre client, la cultura vănzărilor, la calitate ca o componentă care tinde să creeze un Intranet al Calităţii Totale, la inovaţie care tinde să creeze un Intranet al Inovaţiei, la Managementul Cunoaşterii pentru că Intranetul trebuie să capteze cunoaşterea organizaţiei, să conţina harti ale cunoaşterii. Dar nu ne-am gândit niciodata că Intranetul ar putea deveni un... “Intranet captivant“. Asta însa până acum căteva zile când, în incercarea de a crea o prezentare a Intranetului am testat o aplicaţie killer (aplicaţie care realizează atât de bine funcţia pe care şi-o propune încăt nu mai lasă nici o nişă pentru alte aplicaţii similare).

Aplicaţia utilizată se numeşte Captivate, de la Macromedia, şi este o aplicaţie care poate crea la propriu şi la figurat un intranet captivant, un intranet în care cunoaşterea experţilor, în special cănd este vorba de cunoaşterea utilizării aplicaţiilor informatice, poate fi captată 100%, un intranet în care capturile de ecran şi explicaţiile incomplete pot fi inlocuite cu filme de ecran dublate de text, voce şi muzică de fundal.

Dacă aţi utilizat sau aţi văzut vreodată software de înregistrare a ecranului pentru a crea demonstraţii de produse sau a crea simulări stiţi ce presupune creaza şi ce fişiere enorme rezultă din aceasta.
Macromedia Captivate înregistrează automat toate acţiunile de pe ecran şi crează simulari interactive în flash
Doar point and click pentru a aduga capturi de text, naraţiune şi interacţiuni de tip e-learning fără cunoştinţe de programare.
Oricine poate acum să creeze şi să livreze via Intranet mici instruiri online, demonstraţii de produs, sau sisteme suport pentru utilizatori.

Cu Macromedia Captivate se pot realiza demonstraţii, care ne ajută să învăţăm prin vizualizare şi simulări, prin interacţiunea cu conţinutul.
Demonstraţiile cu Captivate genereaza automat:
- traiectoria mouse-ului
- click-uri de mouse vizuale şi sonore
- explicaţii
- controale de playback

Simulările cu Captivare generează automat:
- interactivitate
- promptere
- instrucţiuni de feedback
- scoring şi urmărire a interacţiunilor

Cine poate utiliza Captivate:
- Educatorii şi dezvoltatorii de programe de e-learning îl pot utiliza pentru a crea cursuri atrăgatoare şi interactive.
- Personalul de suport tehnic şi help desk poate crea documentaţie şi tutorials how-to (cum se face)
- Personalul de marketing şi vânzări poate crea demonstraţii de produs. Cu Captivate, marketingul hipnotic nu mai este doar o forţare a limbajului.

Captivate este una din aplicaţiile care prin utilizare extensivă va marca trecerea mediului Intranet la era multimedia. Captivate ne ajută să captăm cunoaşterea tacită şi să o transformăm în cunoaştere explicită. In cazul utilizarii de aplicatii informatice Captivate ne ajuta sa transferam aceasta cunoaştere în proporţie de 100%. Odată captată de la un expert această cunoaştere, exprimată în manuale de utilizare, tips and tricks etc, poate fi însuşită de toată organizaţia cu efort zero din partea expertului.

Este unul din cazurile în care tehnologia devine un aliat fundamental în procesul de inovare permanenta a afcerilor.

Experţi din toata organizatia, vă invităm să captaţi cunoaştrerea voastră cu Captivate şi să o publicaţi pe Intranet pentru a face un Intranet captivant.


sol 2005 - viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint

“Gaştile inteligente” ale Intranetului

In noua sa carte „Găşti inteligente - următoarea revoluţie socială”, apărută, în traducere, la editura Andreco Educational, la sfârşitul anului trecut, Howard Rheingold analizează impactul pe care noile tehnologii informatice îl au asupra vieţii sociale, economiei şi politicii, şi modul în care se conturează o nouă abordare a informaţiei şi a accesului la aceasta.
„Mulţimile deştepte” ale informaticii, „Razboinicii din umbra” formează „găşti inteligente”, traducerea comerciala dupa „smart mobs”, grupuri ce işi măresc capacitatea de comunicare şi işi sporesc accesul la informaţie şi pot produce astfel schimbări sociale importante.
Membrii lor cooperează în structuri organizate ad-hoc folosindu-se de cele mai noi tehnologii apărute pe piaţă, din ce în ce mai accesibile publicului larg, cum sunt telefoanele mobile, tranzacţiile virtuale, blogurile (jurnale pe web) şi tehnologia informatică wireless (fara fir).

Vom încerca în acest articol să vedem în ce măsura suntem pregătiţi pentru aceste mutaţii, în ce măsură ele s-au realizat deja şi cum putem profita de ele pentru a putea servii mai bine clienţii unei pieţe care, conform Cluetrain Manifesto, se organizează uneori mai rapid decât companiile care le servesc pentru ca mulţumită webului, ele devin mai informate, mai inteligente şi cer uneori calităţi care lipsesc multor organizaţii.

Trebuie să facem asta pentru că, aşa cum spune autorul, afacerile care vor profita de pe urma schimbării vor fi marile afaceri ale viitorului.

Modificarea spaţiului public atrage dupa sine şi modificarea spaţiului corporativ. Au apărut corporaţiile virtuale, aproape integral virtuale, şi astăzi majoritatea corporaţiilor îşi desfaşoara activitatea şi într-un spaţiu virtual datorită reţelelor teritoariale care uneori se întind în toată lumea. Intranetul este de obicei nucleul dur al acestui spaţiu virtual, cel pe plaforma căruia se unesc toate celelalte componente virtuale, şi cel în care se defineşte noul spaţiu public al corporaţiei.

O consecinţă a faptului că spaţiul e saturat de tehnologii menite să sporească inteligenţa este că lucrăm tot timpul şi creativitatea noastră e potenţată tot timpul. Poţi avea acces tot timpul la un context semantic extins, poţi interoga depozitul de cunoaştere şi inteligenţă colectivă al corporaţiei prin căutări instantanee pe Intranet sau poţi interoga imensul depozit de experienţă al umanităţii prin căutari pe Internet şi poţi schimba ceva în orice moment.
Acest mediu inteligent, spune cartea, predispune la adevarate epidemii de colaborare. Oamenii sunt capabili să actioneze împreună chiar dacă nu se cunosc.

Puterea de comunicare poate fi exponenţială. Grupuri care contactează alte grupuri. Se formează grupuri de reputaţie care se formeaza adhoc (adhocraţii).
Cei care vor invăţa să utilizeze eficient mobilul ca şi calculatorul vor fi mai puternici. Iar la nivel corporativ vor fi puternici cei care vor ştii să utilizeze tehnologiile web, Intranetul şi Internetul, e-Learningul, e-mailul. Echivalentul corporativ al “găştilor inteligente” sunt comunităţile de practică şi echipele virtuale.
Intranetul va fi din ce în ce mai pregatit să ofere mijloace tot mai bune de colaborare şi programele conexe devin tot mai convergente. In Outlook 2003, daca avem SPS 2003 sau peste) putem programa o întâlnire, îi putem adauga un spaţiu de conferinţă creat pe Intranet pentru a pune materialele necesare conferinţei şi putem asocia un instrument pentru conferinţe virtuale cum este NetMeeting în care avem acces la mesaje instant, transfer de fişiere, white board.
Aliniat la acest trend Centrul dvs de Contact va putea derula campanii de promovare pe canalul mobil de comunicare prin expedierea de SMS-uri către clienţi.

“Totul seamană din ce în ce mai puţin cu o corespondenţă şi din ce în ce mai mult cu o conversaţie pe măsură ce vitezele de transmisie ale reţelelor cresc” spune Howard Rheingold într-o altă carte a sa “The Virtual Community”. “A început o puternică conversaţie globală” spune la începutul său, Cluetrain Manifesto, http://www.cluetrain.com/ un reputat manifest de marketing. Ca un rezultat direct pieţele devin mai inteligente, mai mobile şi cer asta şi de la noi.

Astăzi, spune autorul, nu numai clienţii noştrii sunt în reţea dar chiar şi copii nostrii sunt deja în reţea. Vine peste noi această lume cu reguli care nu coincid cu ce avem cultural în noi. Copii şi tinerii de azi, spune un comentator al cărtii nu mai sunt preocupaţi de cum sa pacălească statul ci de cum să-şi construiască o reputaţie pe net.

Reputaţia în reţea este ceea ce contează şi am discutat cum Intranetul ne poate ajuta să ne construim o reputaţie profesională în acest nou spaţiu corporativ în articolul nostru despre Intranet şi brandul personal. Datorită accentului pe care îl pune pe comunicaţia mobilă cartea ne-ar putea motiva să ne trecem toate informaţiile de contact în zona MySite (SPS) pe Intranet, să trecem numărul de mobil şi în bibliotecile de contacte şi în MySite şi să comunicăm adresa Mysite în mailurile trimise în interiorul corporaţiei pentru a uşura comunicarea.

Reputaţiile în reţea, şi ne referim acum la reţeaua Internet, sunt greu de câştigat şi foarte uşor de pierdut pentru că un competitor, cel puţin la fel de bun, este doar la un click distanţă. Din acest motiv reputaţiile în era reţelelor se construiesc permanent, brandurile de firma ca si cele personale se construiesc permanent după cum spune Catalina Dobre în articolul “Brandul personal se construieşte” apărut în e-Week.

sol 2006 - viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint

Referinte:
Găşti inteligente - următoarea revoluţie socială - Howard Rheingold
The Virtual Community by Howard Rheingold

vineri, 5 iunie 2009

Test cod foto Flixter - Julia Stiles

Cipul si codul de bare

Lumea crede gresit ca problema cip-ului este o problema pusa exclusiv de teologi si unii sunt convinsi ca este vorba de o marota.

Cu un deceniu in urma Profesorul Draganescu, fostul presedinte al Academiei Romane spunea: "nerecunoasterea fenomenologicului, a neformalului, - intim legata de creativitate ca functie a omului in univers - ar putea prezenta un mare pericol pentru succesul universului nostru in cosmos."

Problema aceasta a fost pusa initial de oameni de stiinta, si iata Draganescu este de formatie inginer electronist, si este o problema extrem de vasta, de serioasa si vizeaza toate aspectele fiintei umane si in principal mintea umana care se comporta din ce in ce mai mult ca un calculator. Cat timp consacrati zilnic pentru deautomatizarea mintii ?

Decadenta nu consta in faptul ca niste nebuni se gandesc sa ne amprenteze, astia au fost si vor fi mereu, ci poate consta, printre altele, in faptul ca, de exmplu, un teolog intrebat despre isihasm, care ar trebui sa fie o metoda autohtona pentru deautomatizarea mintii, pentru accesul la neformal, la har a raspuns: "de ce sa te rogi ca un papagal?".

Am invatat dintr-o rugaciune extraordinara scrisa de marele mitropolit sârb Nicolae Velimirovici, si care se numeste: Rugaciune pentru vrajmasi din care as da un fragment reprezentativ:
"Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi."

Se spune ca in relatia cu ceilalti putem fi fie paranoici fie pronoici. Aceasta rugaciune este pronoica adica in locul fricii de tot si de toate, in locul suspiciunii generalizate propune o atitudine opusa: intreg universul conspira pentru binele meu.

De ce nu am putea?

De ce nu am putea sa ne uitam telefoanele, id-urile de mess, twitter, Hi5, facebook si sa pastram doar comunicarea face 2 face? De ce nu am uita de call me, mail me in favoare alui...fluierati "my bonnye" sub balcon ? Cum, stai la 9 ? : ))) De ce nu am uita de RAM Memory si sa pastram ..."the sweet memory of your bubbling joy"? De ce nu putem sa uitam de Giga si de Tera si sa ne amintim clar clipa fulguranta cand privirile noastre s-au intalnit si am avut senzatia inexplicabila ca ne stim de la inceputul timpurilor? De ce am stins lumanarile si am aprins becurile pana si in biserici ? De ce amplificarea a inlocuit corul ingerilor? De ce nu uitam de ghivece si glastre pentru a ne aminti de gradini si florile de camp? I beg you pardon couse I never promise you a rose garden. Si dupa toate astea tocmai noi ne ne miram cu atata violenta ca cineva se gandeste sa ne puna un cod de bare pe mana si sa ne stocheze intr-o ordine perfecta pe planEta? Ne opunem unui eventual cod de bare sau cip pe mana dar pare sa nu ne pese de faptul ca de aproape un secol mintea noastra, sufletul nostru, sentimentele noastre sunt programate sistematic si reduse la aspectul lor formal deci cipate.

Si poate ca la limita am putea pastra o parte din toate acestea dar cu conditia sa intelegem ca niciodata, nici toate becurile din lume nu vor inlocui o lumanare si sa intelegem si de ce.

vineri, 29 mai 2009

duminică, 10 mai 2009

apa vie

"Apa biologică sau apa vie are un comportament straniu. Ea pulsează cu o frecvenţă de 70-72 oscilaţii/minut, putând alimenta o baterie electrică, fierbe la 105 grade C şi îngheaţă la temperaturi mai mici de O grade C.
Surse de apă biologică active (APA VIE) există în sucurile din fiime şi plante, deci în fructe şi legume, în seva copacilor, în apa de roua, în apa dezgheţată şi în apa ţinută în piramidă la înălţimea de o cincime de la baza acesteia.

Dacă celula vie ar fi alimentată numai cu apă biologică (apa vie), ea ar supravieţui poate la nesfârşit, la fel ca întregul organism, neintervenind acea apă antagonica (apa moarta), inhibatoare a procesului vital.

vineri, 27 martie 2009

Victor Sahaleanu

Academicianul Victor Sahaleanu spunea ca Meditatia Transcendentala in Romania a fost un test pentru doua sisteme. Este greu de spus care dintre acestea, dictatura sau democratia, l-au picat cu mai mult succes. Victor Sahaleanu si-a sustinut cu demnitate optiunea in ambele sisteme fapt pentru care merita gratitudinea noastra. Victor Sahleanu a sustinut ca ii place MT si ca vrea sa studieze sistemul, sa practice si a sustinut acelasi lucru si in fata organelor de ancheta incercand cu pretul sanatatii sa demonstreze celor care il acuzau ca meditatia transcendentala nu contravine statului sau de om de stiinta.

duminică, 1 martie 2009

marți, 24 februarie 2009

God and Love

Dumnezeule
Iubirea mea
Lumina gratiei Tale
Lumina Gratiei Tale straluceste deasupra mea
Lumina Fiintei Tale umple inima mea
Gratia Ta vibreaza în jurul meu
Dumnezeul Meu
Iubirea Mea
Doamne
In Tine ma odihnesc
In Tine locuiesc
In Tine exist
Dumnezeul meu
Tu esti întreaga mea fiinta
Tu esti chiar Sufletul fiintei mele.
În Tine toate fiintele locuiesc.
Tu locuiesti în toate fiintele
Tu esti fiinta tuturor
Dumnezeul meu
Iubirea mea
Domnul meu
Tu esti Unu
Tu esti Unul fara de al doilea
In creatie Tu esti Unu.
Tu, Unicul
Aparînd ca multiplu,
Asa cum o samînta
Apare ca multiplele frunze, ramuri, fructe
Si întregul multiplelor fatete
Dumnezeul meu
Tu esti Unul
Unul care devine multiplu.
Unitatea este Natura Ta
Diversitatea este gloria TA.
Tu esti radiant
Tu esti Radianta celui care radiaza
Stralucirea celui care straluceste
Dumnezeul meu
Însasi viata tuturor
Tu esti în tot
Atotpatrunzator esti Tu
Dumnezeul meu
Doamne
Tu esti totul
Aici, acolo si pretutindeni
Este Gloria Ta prezenta -
Generos
Dumnezeul meu
Gloria Ta este Deplina
Gloria Ta este Deplina
Tu esti Deplin
Pentru Plenitudinea vietii mele
Tu esti Deplin.
Eu sunt templul Luminii Tale
Lumea este locuinta Gratiei Tale
Eu sunt calea catre Tine
Dumnezeul meu
Tu esti în mine telul
O Doamne
Dumnezeul meu
Dragostea mea
De la fereastra inimii mele
Lumina Altarului Tau straluceste
De la fereastra inimii mele
Lumina Altarului Tau vine
Ea vine, ea vine
Dumnezeul meu
Si se raspândeste în jur,
Iluminând pamântul si cerul

Maharishi

Cateva consideratii despre spiritism - de ce cred ca Biserica are dreptate cand il condamna

In fata oricarei imagini sau viziuni sunt pus in fata unei alegeri clare, fara echivoc:
1. Cred in acea profetie, imagine, comunicare sau
2. Cred cuvintul Apostolul care spune “Ingerul satanei poate oricand lua chip de inger de lumina” punand astfel sub semnul definitiv al indoielii orice aparitii, voci, imagini. Spunand de fapt, in limbaj natural, ca nu am cum sa validez sursa de informatie. : ))
Orice imagine este la nivel relativ. In ceea ce priveste profetiile, profetia Imparatiei lui Dumezeu este unica profetie ce merita atentia noastra.


In fata oricarei profetii cu privire la sfarsitul lumii exista pentru orice crestin o optiune foarte clara:
1.Crede in cuvintul Domnului care spune ca numai Tatal stie momentul sfarsitului.
2.Crede intr-o profetie cu privire la sf lumii si se indoieste de cuvantul Domnului.

De ce spiritismul este considerat un pacat atat de mare incat Biserica Ortodoxa il sanctioneaza cu pedepse extrem de mari.
Este o viziune ingusta a Bisericii sau are un sens ?

Spiritismul, comunicarea cu spiritele celor adormiti deschide o cale opusa de acces la lumea spirituala dar o cale care exclude calea spre Dumnezeu. Canalul de comunicare spiritist odata deschis poate fi o mutatie ireversibila si o mutatie care ne inchide canalul de comunicare cu Dumnezeu. Nu putine sunt cazurile de oameni care si-au pierdut linistea, baza insasi a vietii spirituale si maica rugaciunii, cum o numesc sf parinti si chiar echilibrul mintal in urma deschiderii acestor canale interzise de catre Biserica.

Liberul arbitru inseamna ca nici un sfat nu va fi dat daca nu e cerut ori spiritisti spun ades despre spirite : « nu i-am chemat eu ». Absenta liberului arbitru si a confidentialitatii si intimitatii pare a fi o regula in spiritism pe cand Religia se bazeaza pe liberul arbitru, confidentialitate si intimitate.

Argumentul spiritismului este comunicarea. Comunicarea cu lumea spirituala, cu personalitati, cu sfinti, dar sta acest argument in picioare din punctual de vedere al credintei ortodoxe ?
Cred ca nu pentru ca omul este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si comunicarea cu Duhul Sfant este in firea lui iar mesajul lui Isus a fost mesajul Imparatiei care este in adancul nostru. « Cel nepatimitor are in loc de suflet pe Duhul Sfant » spun sfintii

Sfinti Parinti au trait prin taina linistii Isihaste Imparatia lui Dumnezeu.
Dumnezeu este subiectul nostru, spun sfintii, el e mai intim decat propriul nostru eu. El ne poate vorbi prin vocea fara de cuvinte a propriei noastre constiinte.

Acesta fiind mesajul Scripturii si al traditiei cum as putea crede ca Dumnezeu pune pe cineva sa vorbeasca altcuiva si acesta sa-mi vorbeasca mie cand El e propria mea constiinta, propriul meu suflet, adancul inimii mele.

Cum ar putea Dumnezeu sa creeze un canal atat de complicat de comunicare cand El e la baza mintii mele si poate fi inspiratia fiecarui gand al meu.

Un sfant este sfant tocmai pentru ca mintea lui este permanent inspirata de Duhul Sfant. Dar planul Domnului este ca fiecare om sa fie inspirat de Duhul Sfant, sa actualizeze chipul nemuritor din el.

Prin insasi faptul ca e sfant un sfant nu poate transmite mesaje pe canale spiritiste pentru ca atunci el ar contrazice planul lui Dumnezeu de a face din fiecare un om inspirat direct de catre Dumnezeu.

Mesajul adevaratei sfintenii, din Imitatia lui Cristos, este :
“Sa taca toti inteleptii, sa taca toate fapturile in fata Fetei Tale numai Tu sa-mi vorbesti. Domnul invata inlauntrul nostru”

Biserica pare a spune ca ascultarea mesajelor spiritiste face sa taca vocea Domnului din constiinta noastra in favoarea altei constiinte, care, oricat de evoluate, oricat de sfinte este tarana fata de vocea Domnului.

“Si de-as cunoaste tainele ce-si scurg
Clepsidra sortii fara de smintire
De-as fi eu insusi nisipasul lor
As fi tarana fara Mire.” Ioan Alexandru

Domnul nu vorbeste in constiinta noastra prin cuvinte pentru ca asta ar limita liberul nostru arbitru, el vorbeste prin Pacea care poate inspira mii de ganduri creatoare poate inaripa credinta, poate duce la milione de intelesuri deodata.

Mesajele spirituale vin la noi prin linistea, isihaia, a luminii taborice, ele izvoresc din Pace, Dumnezeu este pace, Dumnezeu este liniste.

Cand spiritele vorbesc Dumezeu tace. Pentru ca Dumnezeu sa vorbeasca spiritele trebuie sa taca. De ce sa vorbesti cu slujitorii cand Stapanul ti-a dat voie sa-I spui Tata. De ce sa-i spui sa taca doar pentru a auzi slujitorii.

Cand e chiar in camara inimii tale de ce sa nu-l asculti si sa pui urechea la perete pentru a auzi ce spun slujitorii in camera de alaturi.

Sfintii Parinti au spus “Moartea vine prin simturi”. Ei nu au avut niciodata incedere in simturile inselatoare. Numai ce e relativ poate aparea privirii si auzului, ce e Absolut apare numai in linistea sufletului.

Parintele Cleopa spune ca nu trebuie sa crezi in aparitii sau vedenii nici daca sunt adevarate si Domnul nu se va supara asa cum stapanul nu se supara cand il tii la usa din teama de a nu deschide unui hot.

Parintele Staniloaie analizeaza intr-o carte a sa Spiritualitatea ortodoxa practica cu cele trei etape ale sale : purificarea, iluminarea si indumnezeirea. In nici un moment al demersului ortodox aceasta analiza cu temeiuri atat in Scriptura cat si in Traditie nu pomeneste de auzirea de voci sau de comunicari de vreun fel in urcusul duhovnicesc. Intr-un singur loc se pomeneste de imagini doar pentru a fi condamnate. In etapa iluminarii minta se deschide intelegerii ratiunilor duhovnicesti dar acest lucru se face prin inspitatia de la Sfantul Duh si nu, Doamne fereste, prin vreo comunicare din afara.
Pentru ca data fiind zidirea omului dupa chipul Domnului se naste intrebarea:
Are o alta persoana din creatie, alta decat Tatal Fiul si Sf Duh autoritatea morala de a utiliza fiinta umana ca un canal de comunicare? Poate un sfant demn de numele sau sa utilizeze un canal de comunicare destinta inspiratiei divine pentru mesajele sale? Mai ales ca noi nu vom putea niciodata valida daca e vorba de un sfant sau de un inger cazut. Si avertismentul apostolului e clar.

Iata in cuvintele de mai jos rezumat in cateva cuvinte urcusul duhovnicesc in credinta ortodoxa:

"Tine-ti mintea pururea necolorata, neântiparita, fara chip, fara forma, fara calitate, fara cantitate" Calist si Ignatie Xantopol

Citind acestea cum as putea crede ca sfintii ma indeamna sa incurajez aparitia imaginilor mintale ?


"Mintea este simpla prin fire pentru ca si Acela al carui chip este, adica Dumnezeu, este simplu"

Calist Catafigiotul

"O cît de propriu te are mintea stapâne... Numai vazîndu-te pe tine se bucura de pace si de odihna proprie ei"

Calist Catafigiotul

"Dumnezeu ia seama la minte nu la gura"

Petru Damaschin

"Fara atentie si fara privegherea mintii e cu neputinta sa ne mântuim"

Petru Damaschin

"Linistiti-va si cunoasteti pentru ca linistea aduna mintea"

Petru Damaschin

"Învatatorul învata înlauntrul nostru"

Imitatio Cristi

"Desavârsirea e adâncul smereniei. Desavârsirea nu e adunarea tuturor ci golirea de toate. E simtirea golului tau, simtirea ca nu ai nimic, nici ceva vazut, nici vreo întelegere, nici vreo capacitate sufleteasca. În golul acela nesfârsit sau sub chipul lui, se face simtit mai presus de simtire si de gândire Dumnezeu cel nesfârsit."


Sf. Isac Sirul


Un sfant este prin insasi esenta sa negarea ideii de comunicare pe canale spiritiste.

Cand un om ne spune ce considera el ca este bine in constiinta sa are sanse sa ne transmita un mesaj luminat de Duhul Sfant care este lumina constiintei sale interioare dar cand un om intoarce atentia de la subiectul sau, de la chipul nemuritor al lui Dumnezeu in el, pentru a primi un mesaj de la o alta constiinta care se presupune ca este luminata de Duhul Sfant este o neincredere in sine si in Dumnezeu si o neintelegere a planului lui Dumnezeu in om, plan care vrea ca toti oamenii sa fie in-duh-ovniciti ceea ce nu se va intampla daca tradam canalul prin care Duhul Sfant vorbeste tuturor, constiinta interioara a fiecaruia.

Exemplul Sfintilor este acela ca ei sunt acei oameni care au avut incredere si Dumnezeu le-a vorbit in subiectul lor, prin constiinta lor. Noi nu trebuie sa ii tranformam in idoli ci sa intelegem ca Dumnezeu trebuie adorat ca subiect in subiectul nostru.
Rarele viziuni mentionate in traditie sunt probabil primite tot prin subiectul personaei respective, care ramane o persoana umana cu liber arbitru, ceea ce nu e cazul de ex. la scrierea automata in care cineva ia controlul asupra fiintei umane si o foloseste ca pe un instrument de scris.

"Dumnezeu locuieste acolo unde e cunoscut. De aceea mintea curata se numeste si tron al lui Dumnezeu" Evgarie

“De-as fi chiar Mirele urmat
Ca Dumnezeu cerescul de ostire
De-as fi si in altare adorat
As fi tarana fara Mire” Ioan Alexandru

Dupa umila mea intelegere poetul presupune, nu ca aude sau vede un sfant sau chiar pe Isus, ci ca este Isus, urmat de oamenii din acea vreme, ca este chiar adorat in altare, dar e tarana fara Mire, adica fara Hristos cel care cununa, si uneste multiplicitatea si dualitatea lumii in Unul. Si marea noastra dualitate este dualitatea subiect obiect si ramanem in ea daca il adoram pe Dumnezeu ca obiect. Mirele a mantuit lumea pentru ca a transcens primul dualitatea ei pentru ca a unit Cerul si Pamantul dar mai presus de orice subiectul si obiectul. Si a devenit astfel subiectul nostru.

Crestinismul nu accepta spiritismul nici daca presupunem ca chiar Domnul ne va vorbi cu cuvinte si imagini. Nu accepta pentru ca perspectiva pe care o deschide este infinit mai larga. Pentru crestin Domnul este chiar subiectul nostru. « Cel nepatimitor are in loc de suflet pe Duhul Sfant ». « Daca te rogi esti biserica fara indoiala ». Domnul invata in launtrul nostru.

Teologia Morala Ortodoxa - Staniloaie

Teologia Morala Ortodoxa Pentru Institutele Teologice

Vol II Spiritualitatea Ortodoxă

Părinţii Bisericii, când vorbesc de „simţirea minţii”, afirmă un contact direct al minţii cu realitatea spirituală a lui Dumnezeu, nu o simplă cunoaştere a Lui de la distanţă.

In capitolul 3. Spiritualitatea Ortodoxă şi participarea omului duhovnicesc la viaţa semenilor. Parintele Staniloaie spune

Circulă opinia că spiritualitatea ortodoxă îndeamnă la un indiferentism faţă de viaţă, la o retragere din desfaşurarea ei, la un eshatologism prematur.”

De fapt, lumea ni se prezintă într-un proces de de necontenită „parturiţiune eshatologică” , cum zice Maurice Blondel, în care fiecare parte este determinată de de întregul univers, determinând la rândul său întregul. ..

Ordinea spirituală şi fizică a lumii create se desfaşoară solidar, printr-o inter-influenţă care circulă în tot universul. Astfel fiecare persoană este responsabilă de desfăşurarea întregului univers fizic şi spiritual. Cel mai mic gest al nostru pune lumea în vibraţie şi îi modifică starea. Totodată existenţa fiecarei persoane şi a fiecarui lucru este mereu în funcţie de convergenţa factorilor produşi de desfaşurarea întregului. ... Niciodată acţiunea nostră nu se înfaptuieşte într-un cerc absolut închis.

Şi credem că astăzi , când civilizaţia tehnică a adus o mare varietate de activităţi noi în legătură cu natura, nimic nu ar impiedica pe omul credincios să-şi urmarească desăvârşirea chiar dacă exercită o meserie în legatură cu maşina.

Drumul spre desăvărşirea creştină nu exclude nici un fel de muncă, dar cere ca prin fiecare să se urmarească dobândirea virtuţilor. Nimeni nu trebuie să-şi închipuie ca munca pe care o face este un scop în sine. , ci are menirea sa-i infrumuseţeze firea cu virtuţile răbdării, ale înfrânării ale dragostei de semeni, ale credinţei în Dumnezeu şi, pe rând să-i deschidă ochii asupra rânduielilor înţelepte aşezate de Dumnezeu în toate.

Scopul ultim al muncii nu este atât desfăşurarea naturii cât dezvoltarea normala a latenţelor din om şi din semenii lui.

Partea a doua

Iluminarea

darurile Duhului Sfânt

Pană ce nu ne-am curăţit de patimi, nu se arată deplin darurile Duhului Sfânt.

Acestea sunt în primul rand daruri de luminare a minţii şi, tocmai de aceea, daruri de fortificare a ei în în orientarea spre Dumnezeu. De aceea ele îşi arată deplin eficacitatea numai cănd s-au dezvoltat suficient în noi puterile intelectuale, care colaboreaza cu ele.

Cunoasterea tainică în duh a depăşit „ruptura gnoseologică dintre subiect şi obiect”.

Omul crescut duhovniceste pe toate le raportează îndată şi continuu la Dumnezeu, prin toate contemplă pe Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi socotesc identificarea lui Dumnezeu cu conceptul despre El, drept închinare la idoli, întrucât idolul e ridicare a aceva creat, la rangul Absolutului.

Teologia negaţiei nu e numai un act unilateral de, o simplă conştiinţă a neputinţei intelectuale de a cunoşte pe Dumnezeu, ci în ea se exprimă şi o simţire a necuprinsului lui Dumnezeu, o experinţă a Lui, care creşte pe masura urcuşului duhovnicesc al omului. Această „experinţă” a Lui care creşte pe masura urcuşului duhovnicesc al omului. Această experinţă poate fi exprimată şi în unii termeni pozitivi, dar prevazuţi cu corecturi care arată că nu e vorba de un înţeles obişnuit al lor. De exemplu se redă această experinţă ca „vedere” a lui Dumnezeu, ca „vedere” a luminii dumnezeieşti, ca simţire a Lui. Dar totdeuna se precizeză că e o lumină mai presus de orice lumină materială, o „simţire înţelegătoare” mai presus de orice simţire.

Teologia negativă departe de a pretinde renunţarea pentru totdeuna la conceptele raţionale, e dornică de o sporire a lor.

Orice progres în cunoaşterea proceselor fizice, biologice, spiritual umane din sânul creţiunii , înseamnă o nouă treaptă pe schela pe care teologia negativă, minată de o simţire a minţii, îşi aruncă o ochire şi mai adâncă şi mai cuprinzătoare în nemarginirea divină, care în acelaşi timp ea însăşi face posibilă înălţarea continuă a acestei schele.


Sfantul Dionisie Areopagitul:

Dumnezeu nu e suflet, nici spirit, nu e fantezie, nici imagine, nu are intelect, nici duh, nu e exprimabil, nu e gândit, nu e numar, ordine, marime, micime, egalitate, nici inegalitate, asemanare sau neasemanare, nu vede , nu e mişcat, nu se odihneşte, nu are putere, nu e nici putere, nici lumină, nu trăieşte, nu e viaţă, nici fiinţă, eternitate, timp, nu poate fi atins cu spiritul sau simţit: nu e ştiinţă, nu e adevăr, nici imperiu, nu e înţelepciune, unul, unitate, divinitate, sau bunătate…în genere nu e nimic din ceea ce ne e nouă sau altei creaturi cunoscut, el nu e nici existenţă nici neexistenţă, nici afirmare, nici negaţie fiindcă mai presus de orice afirmare e cauza desăvârşită şi unică a totului.

Noi ne rugăm să ajungem în acest întuneric supraluminos şi să vedem şi să cunoaştem prin nevedere şi necunoaştere pe cel mai presus de vedere şi de cunoaştere chiar prin a nu vedea şi a nu cunoaşte.



Comunicarea neformala

Ar trebui sa folosim toolurile de comunicare electronica pentru a intari si nu pentru a slabi comunicare neformala. De ex daca instant mess ne-ar permite sa selectam o imagine inainte de iniierea unei conversatii de ex o floare sau un fruct, un munte sau un fluture si receptorul ar trebui sa ghiceasca ce am selectat, sub ce semn, sub ce imagine este conversatia dand partenerului de discutie un feedback cand a ghicit sau daca aceasta evaluare s-ar face automat.
De multe ori spunem tocmai ma gndeam la tine si mi-ai dat un mail. Dar daca am face ca aceste programe sa ne dea un feedback poztiv de cate ori aceste sincronicitati au loc intarindu-ne intuitia si comunicare pe canale neformale si nu subminnad-o ? Ma gandeam ca ar trebui concepute in asa fel incat sa faca asta cu simplitate.

Poate ar trebui sa cautam daca nu exista aceasta aplicatie la facebook si sa o proponem daca nu exista.

O aplicatie de genul testului de ESP facut de astronauti care au folosit niste cartonase cu imagini pe care trebuiau sa le ghiceasca. Pot fi imaginate multe tooluri de acest fel

duminică, 22 februarie 2009

Atitudinea corecta fata de infractori

M-am intrebat intotdeuna care este atitudinea corecta fata de infractionalitate, atitudine umana si corecta pe termen lung, dar atitudinea care in acelasi timp nu-ti perecliteaza viata.
Este evident ca infractorii sunt creati de societate, de un mediu in care nu au avut prea multe sanse, resurse, educatie adecvata. Sigur ca, vorba unei bune prietene, nu este corect sa te separi, sa te consideri diferit de acesti oameni, dar... asa au procedat Gheorghe Lala si Marian Cosma si au murit din acesta cauza. Puteau sa se considere diferiti si sa se dea deoparte, sa nu se implice si ar fi trait. De multe ori cand vine vorba de infractiuni care te revolta ne intrecem in sadisme de genul: ar trebui impuscati fara mila, i-as omora cu mana mea etc. incat te intrebi cu ce ne deosebim. Dar realitatea este ca ei, infractorii, sunt creatia societatii in care traim. Cum ne putem deci asuma responsabilitatea fara a ne pereclita viata. Fimiu mi-a povestit ca intr-o zi cand venea de la scoala 3 indivizi cu o masina au ajuns tramvaiul in care era , au tras in fata ei ca sa-l opreasca, au urcat si l-au calcat in picioare, la propriu, pe un tip din tranvai. Un batran a luat atitudine, ceea ce este corect, dar baietii l-au lovit si pe el. Si ar fi putut fi mai rau.
Deci cred ca atitudine nu trebuie luat sub indrumarile date la difuzor de politie ci concertat ca societate in ansamblu prin organele abilitate. Dar cum ? Am putea de exemplu oferi minorilor delicventi, celor care au gresit prima data, desigur si in functie de caz, o alternativa pozitiva la incarcerare, un fel de lucru in folosul comunitati dar nu un lucru anost, abrutizant ci de ale oferi de exemplu sansa sa.... salveze natiunea, sansa de a restaura ordinea si demintatea in tara. Cum adica ar spune un suficient arogant, cum sa salveze niste mici infractori, nici macar mari, tara cand nu o putem face noi astia corectii si desteptii? Pai.... s-a mai intamplat si la inceputul istoriei si recent.
O alternativa pozitiva la incarcerare ar fi aceia de a fi lasati sa alega intre incarcerare si sansa de a fi educati pentru participarea in grupuri de dinamica constiintei pentru a crea coerenta si pozitivitate in constiinta colectiva a natiunii.
http://picasaweb.google.com/meditatie.transcendentala/Reabilitare#slideshow/
S-ar crea atunci un paradox si anume acela ca oamenii care au avut cele mai putine sanse, au primit cel mai putin in viata sunt lasati, atunci cand gresesc, sa ofere societatii cel mai mult, mai mult decat intelectualii ei, mai mult decat inteleptii ei si mai mult decat oamenii de cultura.

luni, 16 februarie 2009

TVMT

Doua initiative se adauga initiative SLMT. Acestea sunt :TVMT si FMTV. Una va folosi canalul de la youtube pentru a intregistra diverse topici legate de MT si alta
http://www.last.fm/user/sol4love
Sau si mai bine http://www.ehow.com/how_2298992_start-own-radio-show.html?ref=fuel&utm_source=yahoo&utm_medium=ssp&utm_campaign=yssp_art
http://www.blogtalkradio.com/ la care am si facut cont si ma intrebam daca pot posta in ro. Tocmai am gasit unul http://www.blogtalkradio.com/pagini
Acesta este show-ul meu http://www.blogtalkradio.com/MTFM
Revenu share https://www.blogtalkradio.com/BTRRevShareFAQ.aspx

luni, 19 ianuarie 2009

Va trebui sa postez pe blog numai de pe gmail

De la servici se posteaza automat si disclaimerul : (

Fuziune

Blogurile mele au fuzionat astazi. Voi merge pe pricipiul un om, un blog. Cate jurnale are un om in fond. Daca ai mai multe bloguri postarea se atomizeaza, blogul scade in popularitate. Am ales din toate blogurile blog4heaven. Voi mai avea un blog in engleza si invitabil, pentru teste un blog la wordpress.


marți, 13 ianuarie 2009

Instrumente pentru toti

Unul din cele mai discutate trenduri web este fara indoiala web 2.0. Web 2.0 inseamna transformarea mediului web dintr-unul static intr-un mediu colaborativ, social, in care utilizatorul este partener de discutie, in care poate si este invitat sa creeze continut iar web 2.0 vine cu unelte care sa faciliteze crearea usoara a acestui continut si socializarea lui. Web 2.0 creste inteligenta societala si sustine functia cea mai importanta o omului, comunicarea.

Va propunem aici o abordare participativa a conceptului sugerandu-va cum sa virati prezenta voastra web, cu investitie 0, spre web 2.0. Una din primele optiuni pe care trebuie sa le facem este aceea de a avea un site web. A avea un site nu mai este apanajul unei firme si fiecare om ar trebui sa aibe unul care sa il ajute sa se defineasca ca expert intre ceilalti, care sa-l ajute sa-si defineasca rolul in societate. Multi amana pentru ca este complicat sa-ti gasesti domeniu, hosting etc, dar putini stiu ca printre altii, Google ofera acum fiecarui utilizator de Gmail posibilitatea de a isi crea unul sau mai multe siteuri web 2.0 la adresa http://sites.google.com/ Adresa va fi de genul http://sites.google.com/site/numeexemplu : http://sites.google.com/site/sol4love/

Internetul, considerat acum sistemul nervos al planetei este o continuare a sistemului nostru nervos si un site ne conecteaza la acest sistem nervos, ne ajuta sa stabilim noi conexiuni.

Acest site oferit de Google free este full web 2.0 pentru ca puteti da drepturi de utilizare pe anumite zone si puteti face alte zone publice. Este un site care poate avea si continut fix, de prezentare dar si colaborativ, web 2.0, dand drept de colaborare pe anumite zone. Site-ul poate deveni simultan o solutie Internet (un material de prezentare pe care vizitatorii nu il pot decat citi), Intranet (o zona pe care puteti colabora cu o echipa restransa pe anumite materiale, de exemplu eleviii unei scoli pe materiale educative) si Extranet (o zona in care deschideti o linie de colaborare cu furnizorii si partenerii dvs. de ex o scoala poate face o zona pentru parinti). Puteti propune aceasta solutie scolii la care invatati voi sau copiii vostri.

Capacitatea de a relationa cu oamenii din jur este un semn de sanatate mintala, si un site web nu face decat sa va ajute in aceasta optimizand si automatizand anumite procese care sunt formale si lasandu-va mai mult timp pentru procesele neformale, specific umane.

Site-ul vostru va ajuta sa va definiti brandul personal, ceva ce fiecare din noi va trebui sa aibe in viitorul apropiat.

Pe acest portal pot fi puse colectii de imagini http://picasaweb.google.com/meditatie.transcendentala/Business#slideshow postate la picasa logandu-va aici http://picasaweb.google.com/ cu userul de Gmail. Pt mult mai multe facilitati si pentru a va pastra pozele pe alt site decat site-ul de web va recomandam excelentul http://www.flickr.com/ exemplu la http://www.flickr.com/photos/photosol/

Cu acelasi user de Gmail mai pot fi postate pe site-ul dvs de la http://sites.google.com/, sau pe altul, un calendar http://www.google.com/calendar/ . Se poate pune pe o pagina un calendar embeded, se poate pune o harta de la http://maps.google.com/ , se poate pune un video de la youtube (va puteti loga cu userul Gmail si sa va creati un canal pentru a posta video de la http://www.youtube.com/ si apoi le puteti pune embed pe site. Va fi ca si cum ati avea propria dvs televiziune mai ales daca il intariti cu o solutie de streemeing de la http://www.stickam.com/profile/sol108 sau similar. Puteti sa va puneti pe pagina propriul vostru radio http://www.last.fm/user/sol4love/ Puteti sa va postati biblioteca cu http://books.google.ro/books?uid=5926378917831033390 . Ex http://books.google.ro/books?uid=14486960696499531431 Sau sa va faceti, it's a must, un profile la http://www.linkedin.com/ locul in care cele mai mari personalitati isi posteaza profilul , chiar si http://www.linkedin.com/in/billgates . Linkedin este acum empowered si cu forta lui http://www.slideshare.net/ vezi ex la http://www.slideshare.net/sorinelb

Dar noul continut, continutul web 2.0, este unul mereu proaspat, intr-un limbaj neformal si acesta este cel mai bine asigurat de un blog. Puteti asocia, sau nu, un blog site-ului dvs logandu-va cu acelasi user de Gmail la http://www.blogger.com/ Aici va puteti crea un blog care poate arata cam asa http://solbizblog.blogspot.com/ . Google pune mii de gadgeturi la dispozitia blogerului dar pentru promovarea blogului puteti utiliza un alt instrument web 2.0 si anume microblogul . Acesta va ajuta sa promovati blogul si site-ul dvs. Pentru a va crea un microblog va recomandam site-ul autohton http://www.cirip.ro/ (aici puteti posta poze, video, prezentari in corpul mesajului) urmareste-ma la http://www.cirip.ro/u/sorinel . Microblogul a aparut probabil pentru ca ca web 2.0 insemna si simplitate, rapiditate, resurse. Aici puteti posta cel mult 140 carectere. Un alt microblog este http://twitter.com/ fllow me at http://twitter.com/sorinelb
Pe aceste microbloguri, in functie de persoanele pe care le urmariti puteti gasi o uriasa concentrare de inteligenta si resurse. In plus stirile sunt actuale: twitter a batut agentiile de presa profesioniste, cum ar fi CNN, in evenimnetele cheie. Pentru ca este o retea sociala.

O alta aplicatie web 2.0, must have, este http://del.icio.us/ aici puteti stoca linkurile pe care le intalniti si pentru ca este social puteti avea acces la linkurile celor cu care sunteti in retea.

Pentru alte instrumente va recomandam acest site http://c4lpt.co.uk/Directory/ care actualizeaza cateva liste utile de instrumente utile profesionistilor din diverse domenii.
Avem de exemplu aceasta pagina cu top 25 de instrumente http://c4lpt.co.uk/25Tools/index.html
Avem acest director http://c4lpt.co.uk/Directory/ care contine instrumente pe categorii si sunt indicate instrumentele gratuite.
Recomand tuturor sa utilizeze testeze cat mai multe din aceste instrumente pentru a le alege pe cele mai utile pentru colaborare si comunicare.
Va recomandam si comunitatea site-ului http://25tools.ning.com/ unde puteti intalni profesionisti care utilizeaza diverse instrumente web sau va recomand sa va faceti la ning propria voastra comunitate.

De fapt putem concluziona ca web 2.0 este un trend al Societatii Cunoasterii care transforma cunoasterea tacita in cunostere explicita. Prin web 2.0 Societatea Cunoasterii, care precede Societatea Constiintei (Mihai Draganesu), poate pune orice expert in centru (centrul universului social), ii poate da puteri maxime, magice as spune, pentru ca te ajuta sa faci ca si cum ai avea propria ta agentie de stiri http://sorinel.newsvine.com/ , propria ta universitate Wikiversity, proria ta televiziune http://www.youtube.com/sorinel108, propriul tau post de radio http://www.last.fm/user/sol4love/ , propria ta biblioteca universala http://books.google.ro/books?uid=5926378917831033390 , si propria editura https://www.createspace.com/ in care ai POD la un click https://www.createspace.com/3343814 , plus un spatiu virtual magic intr-o lume virtuala ca Second Life, o lume creata de locuitorii sai (see me like sorinel allen).

and the best is yet to come : )
Virtualy yours,
sorinEL http://add-marketing.com/sorinelbalan.html

joi, 11 decembrie 2008

Spatiul de locuit
renovand am ajuns la concluzia ca se poate crea un mobiler antientropic sau un mobilier cu entropie mica. Mobila de care constiinta sa nu se impiedice, sa o integreze cu usurinta. Acest mobilier se bazeaza pe proportiile corpului umansi se aliniaza la spatiul existent, il exploateza sau mai precis il continua si il completeaza. De exemplu doua banchete pe pereti opusi creaza mai purina entropie daca au aceiasi lungime si sunt fata in fata. Daca avem un zid de un metru inaltime si avem banchete de aceiasi inaltime ele se integreaza armonios.
Orice obiect de mobilier e mai armonios daca e in continuarea liniilor unui zid.
Sunt convins ca principiile exista da a fost placut sa le redescopar.
Ar trebui reinventata bancheta, patul, care te ajuta sa dormi, te ajuta sa te asezi, sa stai, sa te ridici. De ex la o bancheta latimea ar trebui sa fie cea a gambei, inaltimea cea a tibiei.
Sunt convins ca sunt multe reguli in designul industrial sau de mobilier care trebuiesc aplicate.

duminică, 12 octombrie 2008

Costul LHC - o rusine pentru omenire

Cred ca este o rusine pentru omenire aceasta afirmatie stupida ca LHC este scump. Cum poti sa spui ca este scump cand sunt sute daca nu mii de persoane private in lume care ar putea sa-si permita costul unui LHC. Cum poti sa spui ca este scump cand sunt si romani care si l-ar putea permite. Cum este scump daca in numai cateva zile datorita crizei financiare au fost miliardari care au pierdut valoare a doua, trei sau zeci de LHC-uri. Mai mult cred ca, prin mecanismele secrete ale firii, aceasta criza finaciara se datoareaza acestei zgarcenii la cunoastere. Eliade spunea ca lucrurile se intampla pentru a intelege. Totul se intampla pentru a intelege ca nu te poti scumpi la cunoastere. Cred cu tarie ca aceasta criza nu s-ar fi produs daca unul sau cativa miliardari ar fi spus: E scump ? OK, dublez, triplez eu bugetul. Si poate nu ar fi pierdut atat. Mitall a pierdut in cateva zile 40 miliarde, 6 LHC-uri. Dar acesti bani nu sunt nicaieri, sunt intr-o... "gaura neagra" :((. Daca ar fi finantat LHC profita o omenire intreaga si era ceva care se vedea.

duminică, 10 august 2008

Eternul Tao Te King

Tao te king - o cronica la Guru Pitka cu mii de ani inainte de aparitia lui: )

Forty-one
The wise student hears of the Tao and practices it diligently.
The average student hears of the Tao and gives it thought now and again.
The foolish student hears of the Tao and laughs aloud.
If there were no laughter, the Tao would not be what it is.

and Thirty
http://www.iging.com/laotse/LaotseE.htm

marți, 5 august 2008

China cel mai mare exportator de turbine eoliene, incalzire solara

China detine deja locul intai la dotarea cu infrastructuri de capacitate imense, urmand ca anul viitor sa devina si cel mai mare exportator de turbine eoliene, incalzire solara, dispozitive eficiente ale iluminarii de interior cat si de baterii reincarcabile.
http://www.businesstime.ro/articole/articol.php?msg=ok&id=7602

sâmbătă, 2 august 2008

sorin transcendentalul

M-a gandesc sa revin la un brand creat, fara voia mea, in perioda anilor '80 cand toti colegii mei de servici, in urma reactiei virulente a partidului stat impotriva optiunii mele private pentru MT, imi spuneau: ce faci mai transcendentalule ? : ). Deci cred ca Sorin Transcendentalul ar fi foarte potrivit, mi se pare ca suna ca Marpa traducatorul, dar exprima o optiune, a mea.

sâmbătă, 19 iulie 2008

O Lord! You are my mother and you are my father also;
You are my relative and my friend You are;
You are knowledge and wealth to me;
You are my everything, O Lord of Lords.

Guru Puirnima in Parcul Plumbuita

18 iule - Guru Puirnima in Parcul Plumbuita

marți, 15 iulie 2008


Esti suparat pe cineva ?
M-am intrebat mereu de ce duhovnicul inainte sa te impartaseasca te intreba cu insistenta daca nu ai ceva cu cineva, daca nu esti cumva suparat pe cineva.
Este evident ca acest lucru ti se da spre bine, ca este o deschidere spre Trupul Mistic al lui Hristos care te poate ajuta sa imbratisezi si sa alini infinit mai mult decat o poti face contand doar pe trupul tau fizic. Potentialul tau de actiune pozitiva este urias. Dar la fel pare sa fie si cel de actiune negativa. Metaforic vorbind ti se da un cutit ca sa tai paine la oameni, dar totul se intampla in plan spiritual si oricand supararea ta poate transforma cutitul in arma. Daca te impartasesti sau daca participi la Sf Liturghie si practici supararea cu sau fara motiv sau ca mijloc de manipulare si daca te superi pe cineva ca si crestin practicant poti face un rau incalculabil. De aceea se spune multi chemati, putini alesi. Putini sunt cei care se deschid spre spre Trupul Mistic al lui Hristos numai pentru a imbratisa si alina. Si poate prea multi fac asta spre osanda lor.

Cand raul se abate asupra ta analizezi contextul imediat si desi el pare uneori extrem de pozitiv la prima vedere, la o analiza mai atenta vei descoperi cativa "prieteni", uneori crestini practicanti, alteori oameni de spirit, care erau extrem de suparati pe tine la momentul respectiv. Poate era vina ta dar de cele mai multe ori nu produsesei tu supararea lor si nu te vei simti in nici un fel vinovat pentru ea, asa cum poate nu erau nici altii.

De fapt nu exista motiv real de suparare pentru ca supararea nu indreapta lucrurile. Bucuria transmite mesajul ma bucur ca esti, supararea transmite mesajul imi pare rau ca existi. Supararea este primul pas spre crima spirituala. De multe ori cel suparat incearca sa-ti spuna ca are dreptate in supararea lui, am vazut la TV un preot care pt un motiv minor a comunicat public ca e suparat si ca e pacat sa superi un preot. Dar care era oare modelul lui pentru ca Hristos s-a rugat pentru cei care l-au rastignit?

Ceea ce mie personal mi se pare ingrozitor intr-o asemenea vinovatie este ca daca esti suparat pe cineva, in ciuda avertismentului oricarui duhovnic si a unei traditii de milenii care spune ca poti face un rau imens, si i se intampla ceva rau celui pe care esti suparat, nu vei putea spune niciodata constiintei tale ca vinovatia ta este zero asa cum pot spune ceilalti care il gandesc de bine. Si mai ingozitor mi se pare faptul ca niciodata nu vei putea sa determini cat esti de vinovat, poate ca ai fost sigurul factor determinant, poate ca a fost picatura de rau care a declansat totul, poate a fost doar 0,00001 la suta dar niciodata un zero curat.

Profesorul Mihai Draganescu incheia cu cuvintele: te binegandeste X
Bucurie

vineri, 20 iunie 2008

Responsabilitate sociala

Fara indoiala cel mai important act de responsabilitate sociala este sa meditezi zilnic si este urmat de meditatia de grup facuta periodic. Sigur asta nu exclude acte de responsabilitate sociala facute la nivel relativ. Desi meditez zilnic si fac si meditatie de grup periodic am facut site-uri pentru scoli, pentru biserica, pentru teatrul national, pentru spitale.. Dar actiunile de responsabilitate sociala facute la nivel relativ sunt ca si cum am actiona la nivelul frunzelor fara a actiona si la nivel sevei copacului cosmic. Fiecare actionam si avem in raspundere una sau mai multe frunze si flori. Dar fara seva ce ar face acestea.. Actiunea la nivelul sevei este cu adevarat o responsabilitate cosmica ce se rasfrange si asupra societatii...

duminică, 1 iunie 2008

Femininity and Masculinity

Femininity
compassionate
expressive
affectionate
cooperative
loyal
nurturing
gentle
interested in pleasing others
sensual
emotional
good in art and literature
sympathetic/empathic
security oriented
subjective
helpful
sensitive to the needs of others
thoughtful of others less fortunate
understanding
eager to soothe hurt feelings
good listener
warm
curvy
tender
childlike
fostered in relationships

Masculinitylogical
rational
self reliant
defends own beliefs
independent
physical
assertive
analytical
adventurous
acts as a leader
willing to take risks
makes decisions easily
self-sufficient
sexual
objective
athletic
willing to take a stand
linear
ambitious
fostered in separation from others

from http://www.theunifiedfieldtheory.com/

Primul meu magazin online prin Paypal

Mi-am pus intrebarea: Cum pot face un milion de dolari ? Sa vand un tablou cu un milion ? Am vrut sa incerc asta, de test evident, pentru ca stiu ca subconstientul nu stie de teste, vanzand un tablou de o suta de $ cu un milion dar limita la PP este de 10000 asa ca, tot de test : PP, m-am hotarat sa vand o poza cu un EUR la 1000000 de oameni : )))))

Pentru a face un inceput am pus trei poze la vanzare, un micro, micro stock photo
http://add-marketing.com/ART/photo.html

Istoric:
- Prima mea preocupare de comert online a fost pe Fri, 07 Mar 1997 13:00:02 cu Netop,
- mi-am facut primul site la geocities.com Fri Sep 26 13:10:54 1997,
- pe 08.07.1998 aveam deja primul autointitulat "online Superstore" in ascociere cu amazon.com si cdnow
- si este prima data, azi 1.06.2008 h08, cand solutia face ca vanzarea sa nu fie intermediata de un alt asociat si nici cu alte produse. Eu vand creatiile mele pe site-ul meu si banii pot ajunge in contul meu.

Eu vand o poza facuta de mine si banii merg direct in cardul meu. Nu e cool (solutia paypal)?.

O sa vedeti ca daca dati click pe poza o puteti lua de la flickr : ) dar eu am plecat de la premiza ca traim intr-o lume civilizata si de asta solutie nu este...securizata. : )))
De ce sa iei o poza cand e atat de placut sa platesti cu cardul : ) PPPP

marți, 27 mai 2008

POD

Foarte interesant conceptul POD, Print on Demand, lansat de amazon.com cu http://www.createspace.com, http://www.booksurge.com si de terti ca http://www.lulu.com si http://www.blurb.com. Este un avans considerabil al societatii informationale care automatizeaza si pune pe pilot automat pasi importanti ai procesului e-ntrepreneurial. La fel se intampla si in affiliate business: o parte a procesului este automatizata si ramane doar partea de creativitate, comunicare, marketing.
Publishing la cheie, business la cheie... ramane doar sa faci efort, sa creezi, sa optezi. Acelasi fenomen in fotografie creat de site-urile de microstocuri.
Sunt cel putin 3 tipuri de scocietate implicate:
Societea informationala pune in joc tehnologia care automatizeaza, societatea cunosterii vine cu know how, taxonomii si societatea constiintei este prezenta prin layerul creativitate, neformal, care face diferenta. Efortul si activitatea noastra tinde tot mai mult sa devina unul creator.

luni, 26 mai 2008

Nuante

Nu cred cae bine sa fi absolutist sa nu ai nuante. Se spune ca Dumnezeu locuieste in amanunte. Sa ma explic: categoric nu-mi plac manelele dar nu exclud ca poat exista si manele frumoase si chiar sunt fericit ca in oceanul de manele imi plac cat de cat si mie doua. Si in anumite contexte chiar le-as aculta. Fiecare are nevoie de putina vulgaritate si chiar Eliade spunea ca atunci cand se satura de hermeneutica citeste politiste. Nu am facut niciodata cursuri cu Grig dar am fost fericit cand am gasit un site despre Tantra care cred ca eu ca exprima lucrurile frumos si care nu cred ca este departe de viziunea Cantarii Cantarilor. Nu mi-a placut cand am vazut ca Rajnej (Osho) se amuza pe seama MT dar i-a citit totusi cateva carti. Nu mi-a placut niciodata de PSD dar l-am votat pe Ontanu.

duminică, 25 mai 2008

Am fost citat intr-un articol

am fost citat de DUŞAN BAISKI in http://www.agenda.ro/old/2004/2-04-senz4.htm
„Să fi fost acea mică perioadă fericită, în care o elită a intelectualilor acestei ţări a oferit ţării o mostră din gustul utopiei cuplând conştiinţa naţională la acea sursă de ordine care este câmpul unificat de inteligenţă pură? Declinul şi infernul instaurat încet, dar sigur, după 1981 să fi fost numai istoria unei ţări decuplate de la sursa de ordine a câmpului de inteligenţă pură?”, se întreba Sorin Bălan în „Istoria ca meditaţie transcedentală”.

Azi am publicat prima mea carte

Am publicat prima mea carte, o colectie de articole, doar pentru a vedea cat de simplu este procesul de publicare http://www.createspace.com/3343814
A fost extrem de usor, de fapt mi-a luat doar vreo cateva ore, cu tot cu intins rufe, cafea, cumparaturi etc, in trei zile consecutive, si asta din cauza copertei si a faptului ca mai am de invatat in Photoshop. Daca totul este pregatit, coperti, carte in format electronic poate dura de la o ora la cateva ore. Daca ai experienta si materialele pregatite poate dura si de ordinul minutelor.
Deci daca aveti lucrari in serar...just call me...
De fapt experimentul meu a fost doar invatarea procesului de e-publish pentru a publica in final aceasta carte http://www.tm.org/book/toc.html in traducere. De fapt este traducerea mea dar au fost peste ea atatea stilizari si revizuiri ca nu mai stiu daca nu e o munca colectiva.

duminică, 18 mai 2008

MT - "Mit si istorie"

"Mit si istorie"
Periodic presa si televiziunea abordeaza subiectul Meditatia Transcendentala. De cele mai multe ori, nu pentru a aduce noi informatii cu privire la aceasta tehnologie a constiintei ci pentru a incerca sa lamureasca "scandalul Meditatia Transcendentala."
Din pacate majoritatea abordarilor sunt gresite. Ele incerca sa reabiliteze persoanele implicate fara a reabilita, sau chiar incercand sa discrediteze tehnica Meditatia Transcendentala si pe profesorul Nicolae Stoian.
Credem ca ca aceste lucruri nu pot fi separate.
Noi credem ca niste oameni extraordinari au fost initiati in aceasta tehnica de exceptie de un om de exceptie. Totul urma sa devina o realizare deosebita.
De ce lucrurile au luat aceasta turnura. John R. Noe in Cartea "Principiile Performantei de Varf" ne poate furniza un mod de abordare: "Daca vrei sa obtii rezultate deosebite trebuie sa intelegi ca , cu cat sunt mai inalte si mai deosebite scopurile tale, cu atat mai mult ceilalti vor incerca sa te descurajeze.."


De exemplu TVR2 a realizat un sub denumirea "Mit si istorie" un serial despre inceputurile introducerii Meditatiei Transcendentale in Romania. Am remarcat faptul ca in aceast serial s-au folosit tot felul de materiale filmate cu exceptia materialului din singura emisiune de informare despre Meditatia Transcendentala, emisiune care a fost difuzata tot de postul TVR2 la Tribuna Nonconformistilor cu cativa ani inainte.
Fara pretentia de a le epuiza subiectul vom incerca sa abordam punctual cateva din problemele ridicate in aceasta emisiune sau in alte materiale de presa.
Modelul Corerentei
Tot cea ce s-a intamplat se poate explica extrem de simplu printr-o fluctuatie a coerentei constiintei colective. Coerenta este paradigma care sta la baza explicarii efectelor si implicatiilor Meditatiei Transcendentale si tot ce s-a intamplat pana in cele mai mici consecinte poate fi explicat prin paradigma coerentei.
In urma cu 20 de ani, la inceputul anilor 80, invitat sa predea Meditatia Transcendentala unui grup din Romania, profesorul Nicolae Stoian a initiat in tehnica Meditatiei Transcendentale un grup de aproximativ 400 de persoane. Ei au creat pentru o scurta perioada o mare influenta de coerenta si pozitivitate.Orice grup care practica Meditatia Transcendentala creaza, asa cum au demonstrat peste 600 de studii, un efect de coerenta care se manifesta prin pozitivitate, incredere, armonie si concordie sociala. Inceputul anilor 80 a fost ulterior continuu referit ca o perioada de maxima stabilitate si un confort social acceptabil (cel putin pentru societatea in care traiam). Lipsa de informare, societatea restrictiva, teama de etichetare negativa a facut ca cei care practcau programul Meditatia Transcendentala sa renunte incet incet. Datorita scaderii coerentei evenimente negative au inceput sa apara: profesorului Nicolae Stoian i s-au retinut documentele si i s-a interzis intrarea in tara. Rumorile in jurul tehnicii au facut ca in lipsa unor mijloace de informare, cum ar fi astazi Internetul, presa libera a facut ca si mai multi oameni sa renunte la practica Meditatia Transcendentala lucru care a diminuat si mai mult coerenta care la randul ei a amplificat rumorile si in presa si in cercurile conducerii. Pe fondul diminuarii coerentei a urmat condamnarea publica a celor care au practicat Meditatia Transcendentala si sanctinile politice, administrative si chiar penale in cateva cazuri au facut ca rata celor care erau implicati in crearea unor efecte antientropice in societatea roamneasca sa se reduca la cativa. Necontemitul glisando spre o entropie sociala maxima cu tot corteguil ei de efecte negative in anii care au urmat a fost doar consecinta naturala dar dramatica pentru oameni. Cei aproape zece ani de de autoincarcare a efectelor negative in societarea romaneasca nu au fost decat consecinta a zece ani de degradare continua a coerentei mediului nostru social.
Peste 40 de studii stiintifice de anvergura care au analizat efectul grupurilor mari de dinamica a constiintei, grupuri care practica tehnica Meditatia Transcendentala si alte tehnici avansate, ne conduc la o posibila concluzie: daca cei care au fost initiati in aceasta tehnologie a constiintei ar fi continuat sa o practice consecvent problemele nu ar fi aparut.
Ceea ce s-a intamplat nu a fost decat o ilustrare practica a ceea ce Nicolae Stoian a sustinut in cursurile sale si in materialele prezentate dar din pacate prin efect invers. Cei care au renuntat la utilizarea acestei tehnologii a constiintei au facut posibila vulnerabilitatea, si a lor si a celorlalti, in locul efectului de invincibilitate care a fost sugerat ca va aparea prin practica Meditatia Transcendentala in grupuri mari.
Traditie
Acest scurt moment traditional a fost ades explicat ca un trade mark al tehnicii, un fel de semnalistica VAT (vizual, auditiv, tactil) menita sa creeze identitatea acestei tehnici originale dar cu un filon originar. Este o modalitate prin care ni se spune ca TM nu este numai o tehnica moderna, validata stiintific dar ca ea are si autoritatea unei traditii cu o vechime de peste 3000 de ani. Putem spune ca in lumea afacerilor de azi nu exista firma care sa aiba o traditie in spate si care sa nu o semnaleze in reclame si materiale promotionale. Firmele isi afirma cu o mandrie deosebita 100, 200 sau 700 de ani de traditie si folosesc elemente de care sugereaza aceasta traditie in promovarea produselor si serviciilor lor. Zilnic vedem la televizor spoturi publicitare cu castele si si calesti iar pe sema stramosilor nostrii se pun cate si mai cate inventii. Dar in cazul Meditatia Transcendentala vorbim de o tehnica ce are o traditie foarte veche. Oare nu este mai mult decat firesc ca si aceasta sa semnaleze acest lucru ? Aceasta proba a timpului este evidentiata pentru ca Meditatia Transcendentala sa nu fie confundata cu o tehnica fabricata ad hoc, care poate avea efecte imediate dar despre care nu stim ce efecte ar putea avea peste 10, 20 sau o suta de ani. A fost cazul a numeroase produse, medicamente, tehnologii care s-au dovedit nocive dupa cateva zeci de ani.
In sprijinul acestei explicatii ar fi faptul ca ceremonialul nu mai este referit pe parcursul cursului. La fel cum noi daca primim pe cineva cu paine si sare intr-o intreprindere nu revenim asupra acestui lucru ci trecem la prezentarea obiectivului tot astfel acest ceremonial nu mai este referit in zilele urmatoare de curs.
In sprijinul ideii ca este un element de identificare, un trade mark este faptul ca el nu este explicat., fiind tratat astfel ca un element traditional, neformal. Pentru a intelege de ce nu se insista pe explicarea acestor elemente vom face o comparatie. Sa spunem ca un investitor vine sa evalueze o intreprindere romaneasca. La venire este intampinat conform traditiei cu paine si sare si apoi este condus prin fabrica. Dar el este complet neatent, primirea l-a speriat atat de mult, i s-a parut atat de straniu acel tip in ismene albe si tipa invelita in doua presuri care a incercat sa-l tenteze cu o bucata de paine cu sare incat degeaba i se prezinta linia tehnologica moderna, degeaba i se arata studiile care dovedesc eficienta produsului, el este hotarat sa renunte. Oare unui asfel de om i se mai poate explica ceva. El pare sa nu aibe ceva fundamental uman, ceva pe care daca il ai esti fericit iar daca nu este imposibil de explicat. O incercare de explicare ar dauna chiar intelegerii. Dar oare noi ne-am dori un investitor atat de incuiat pentru intreprinderea noastra. De fapt ritualul nostru cu paine si sare il facem doar ca un test, o preselectie. Noi stim ca extraterestrii pica la acest test. Nu-i asa domnule profesor ?
O alta posibila explicatie ar fi aceea legata direct de tehnica.
Meditatia Transcendentala este o tehnica de reintegrare a vietii, de expansiune a constiintei.Reintegrarea este una a contrariilor. Dr Sergio AlGeorge a definit Yoga ca o corticalizare a vegetativului deci aducerea la niveluul cortexului a proceselor subcorticale, integrarea neocortexului cu structurile arhaice al ale creierului. Dar ce ar insemna acest lucru nu la nivel fiziologic ci la nivel cultural ?. Ar insemna acelasi lucru pe care il face hermenutica lui Mircea Eliade. Hermeneutica este un proces de reintegrarein prezent a arhaicului,.o arheologie a spiritului prin care luam cunostinta de elementele arhaice ale culturii umane. Ne identificam cu samanul, cu yoghinul, cu brahmanul si constiinta noastra se extinde pentru ca descoperim peste tot aceleasi structuri, acleasi paternuri. Aducem ceva arhaic, obscur in lumina constiintei.
Aceasta scurta ceremonie este unul dintre cele mai vechi vestigii ale culturii umane. Intr-un act de arheologie a spiritului vom descoperi ca suntem in fata unei caramizi fundamentale a culturii umane. Acesta este poate mai important decat ruinele unei cetati deoarece este un act viu, perfect conservat, si este nu numai cel mai arhaic act de cultura umana dar si cel mai important deoarece este o ceremonie de multumire catre profesor, nu un profesor anume ci o traditie de profesori, arhetipul profesorului, care consfinteste procesul transmiterii informatiei culturale prin procesul invatarii. Sa ne imaginam numai ce ar fi cultura si civilizatia umana fara procesul invatarii. In cadrul initierii in Meditatia Transcendentala asistam, sa luam cunostinta de acest scurt ceremonial realizat in sanscrita exact asa cum se realiza cu mii de ani in urma.
Hermeneutica arata ca o constanta a structurilor spiritului uman este refacerea ordinii cosmosului si reintegrarea in univers prin revenirea la originar, la inceputuri prin “retour en arrier”. Mai mult prin revenirea la origini realizam acea concidentia opositourum deoarece aducem in contemporan, arhaicul. Acest ceremonial simbolic are aceiasi semnificatie aceea de a aduce in prezent cel mai vechi vestigiu al culturii umane si a face sa concida orginea culturii umane cu prezentul ei.
Noi nu ne rusinam ca avem structuri arhaice al creierului si nu ar trebui sa ne rusinam ca exista structuri arhaice ale culturii. Scopul unei tehnici de reintegrare este de a le reintegra, de a le aduce in lumina constiintei. Ce se intampla daca nu putem integra structurile arhaice al creierului. Nu avem acces la neformal, la lunea arhetipurilor, la creativitate. Nu suntem decat un robot care nu se deosebeste cu nimic de un calculator pentru ca nu are acces la un context nelimitat. Eliade sugereaza ca la fel se intampla si atunci cand esuam sa integram aspectele arhaice al culturii umane . Mihai Draganescu spune ca afiirea (stare de constienta care ne da acces la neformal) diferentiaza omul de aproape omul.
Ceremonialul din initierea in Meditatia Transcendentala este un act originar, el este la originile tehnicii de Meditatia Transcendentala dar si la originile culturii umane. Mircea Eliade, omul despre care s-a spus ca a facut cea mai mare descoperire a secolului 20 – universalitatea spiritului uman spune ca in mentalitatea traditionala cel care-si cunoaste originile cunoaste totul. Dar si reintoarcerea la orgini prin procesul hermeneutic este un act sacru, soteriologic si vindecator.
Mircea Malita a demonstrat ca orice stiinta incepe cu o metafora si sfarseste cu o algebra si ca indiferent daca sunt constiente sau nu stiintele contemporane, care se bazeaza pe metoda modelarii au la baza simple metafore. Aceste simple metafore sau imagini sunt structurile arhaice ale modelelor si sunt originea stiintelor contemporane. Oamenii de stiinta de azi nu se pot rusina de aceste metafore pentru ca ele au dat nastere stiintelor de azi.
Cele mai sofisticate modele matematice au la baza metafore primitive, structurile noastre corticale au la baza au la baza un creier de reptila iar la baza culturii umane sunt gesturi simple ca acest mic ceremonial performat in cadrul initierii in Meditatia Transcendentala. Integrarea arhaicului nu este decat un proces epistemologic, un demenrs de cunoastere a cunoasterii.
Stiinta Inteligentei Creatoare (Meditatia Transcendentala) nu este decat una din stiintele de azi, o stiinta a constiintei, care este din fericire constienta de radacinile sale arhaice si acest lucru este foarte bun si se va produce in timp cu toate stiintele odata cu deschiderile inter si transdisciplinare ale stiintei. SCI este in faza epistemologica a unei stiinte, un moment in care orice stiinta isi cunoaste si isi asuma originea.
Pot sa refuz sa-mi extind constiinta pana la originile culturii umane, pot sa las in intunericul inconstientului originile mele ca fiinta culturala pe Pamant dar numai pentru un timp limitat caci sensul evolutiei omului, procesul hominizarii insasi are loc prin expansiunea constientei.
Meditatia Transcendentala modelata ca o Tehnologie a Campului Unificat ne propune expansiunea constiintei la originile universului fizic. Conform modelelor stiintifice actuale universul s-a nascut prin ruperi secvential dinamice de simetrie de la nivelul Campului Unificat. Nu numai la baza universului dar si la baza atomilor care compun fiinta umana este un camp profund, bazal. Prin Meditatia Transcendentala experimentam starea minimei excitatii a constiintei prin care avem acces la acest camp unificat. Deci si la nivel fizic demersul Meditatia Transcendentala este acelasi. Acela de a aduce , de a face sa coincida, (Coincidentia Opositourum), structurile arhaice cu cele recent achizitionate, momentul 0 al univesului experimentat in starea minimei excitatii cu constiinta noastra de veghe. Starea constiintei transcendentale este atemporala si aspatiala.
Dar si alte stiinte respectiv meserii sunt mai mult sau mai putin constiente de originea lor sau d au elemente arhaice, neformale care nu se justifica decat in acest mod. Stim de exemplu ca doctorii depun juramantul lui Hipocrate si acesta nu deranjeaza pe nimeni. Stim ca la tapinari, lucratorii forestieri, se realizeaza un ceremonial numit "iertaciunea bradului."
Trebuie sa amintim si ceremonia lansarii la apa a unui vapor in care este sparta de bord o sticla de sampanie. Are asta legatura cu tehnologia construirii vaselor ? Putem sa o catalogam ca o superstitie, putem sa incercam sa o analizam sau o luam ca o traditie si o respectam ca atare ? S-a desolidarizat cineva public de acest gest? Nu. Inaugurarea unei fabrici, a unui edificiu se face prin taierea unei panglicii si, la noi in tara, se primesc vizitatorii cu paine si sare. Are aceasta ceremonie legatura cu ce se fabrica acolo ? Este doar o traditie. Si noi ne primim campionii cu paine si sare si ne-ar deranja sa fim considerati primitivi pentru asta.
Un alt model de abordare al putea fi acela al recunoasterii drepturilor de autor.
Traim in era internetului si ceea ce gasim noi pe absolut toate siturile furnizorilor de continut, caci pe Net “content is king”: specificatia ca materialele pot fi distribuite, copiate, oferite numai cu aprobarea scrisa a autorului sau in cazul freeware numai cu mentionarea sursei. Ceremonia arhaica din initierea in Meditatia Transcendentala poate fi privita ca o modalitate de mentionare a sursei acestui know how.
Am fi preferat sa analizam modelele stiintifice propuse de aceasta tehnologie a constiintei si sa vedem daca ele sunt coerente cu modlele stiintei actuale. In opinia noastra modelul Meditatia Transcendentala este coerent chiar si cu modele propuse de oameni de stiinta romani cu ar fi Paul Constantinescu – Sisteme Ierarhizate, filosoful Virgil Stancovici in Filosofia Integrarii si Mihai Draganescu in Ortofizica.
Concluzia noastra este ca elemente de traditie si o anume nostalgie a originilor se manifesta in toate aspectele vietii nu numai sacre ci si profane si Meditatia Transcendentala nu face exceptie.
Profesorul
Practic Meditatia Transcendentala din anul 1981 si am fost initiat in aceasta tehnica de Nicolae Stoian pe care il consider cel mai bun profesor de Meditatia Transcendentala pe care l-am intalnit in toti acesti ani in Romania inclusiv profesorii de cursuri avansate Meditatia Transcendentala Sidhi.
Consider ca este importanta sa descriu fondul pe care a venit Meditatia Transcendentala pentru a intelege mai bine de ce o apreciez.
Cu trei ani inainte de initierea in cursul de Meditatia Transcendentala am practicat yoga cu cativa dintre cei mai cunoscuti profesori de yoga din Romania si am participat si la conferintele unor invitati printre care unii celebrii cum ar fi Avi Yogi Suren Goyal. Am studiat si cateva dintre tratatele fundamentale de yoga atat clasice (Hatha Yoga Pradipika, Shiva Samhita, Gherandha Samhita ) cat si moderne cum ar fi lucrarile lui AV Lisebeth. Desi cunosteam foarte multe lucruri toate aceste nu erau structurate intr-un sistem coerent. Citeam despre o tehnica de meditatie, sau o studiam o tehnica la cursuri, sa zicem meditatia pe culori, si eram convins ca este foarte buna dar peste o saptamana aparea o alta tehnica care parea si ea foarte importanta si eficienta si tot asa erau zeci de astfel de tehnici si pentru a le practica pe toate ar fi trebuie sa-mi ocup intreaga zi.
Impactul conferintei lui Nicolae Stoian asupra mea a fost total. In ceea ce ma priveste. Nicky a reusit sa creeze in viata mea un eveniment crucial. Am analizat si am supus unei grile de evaluare absolut totul de la cele mai mici gesturi pana la felul in care vorbea, nu numai cu o mare competenta verbala dar sentimentul era ca fiecare fraza era pornita dintr-o zona de liniste dar si de forta, Nicolae Stoian avea un discurs extrem de simplu format din fraze scurte, punctate de metafore, care cel putin asupra mea au creat impresia ca in ciuda faptului ca erau rostite fara nici un efort erau incarcate de o forta uriasa. Nici pana atunci nici de atunci nu am mai vazut o asemenea performanta in vorbire. Cateva zile am povestit incontinuu impresia mea la acest curs dar desigur era un lucru pe care ceilalti nu il puteau intelege. Aveam senzatia ca tot ce imi spune va ramane imprimat pentru totdeauna. Desi erau lucruri simple, usor de retinut, am avut tendinta de a merge acasa pentru a le scrie ca sa nu le uit. Limbajul era uneori interactiv, de exemplu Prin cuvinte nu as putea descrie niciodata uriasa forta pe care o aveau cuvintele lui si ceea ce cititi nu are absolut nici o legatura cu forta si semnificatia acelorasi cuvinte cand erau rostite de Nicky.
De fapt tot ce se intampla atunci, acea impresie extrem de puternica aspra mea, aveam sa recunosc mai tarziu in cartea lui Maharishi la capitolele despre arta vorbirii si arta actiunii
Niky era o expresie vie a tot ceea ce Maharishi spune in cartea sa.
"Intregul cîmp al gîndirii si actiunii devine pentru Fiinta absoluta transcendentala un mijloc de a intra în cîmpul relativ si de a vibra prin gînd si actiune"
Aceste cuvinte pareau sa oglindeasca starea fireasca a lui Nicky.
Am intalnit multi profesori de Meditatia Transcendentala dar Niky a fost pentru mine, si nu numai,. cel mai bun profesor de Meditatia Transcendentala.
S-a incercat explicarea capacitatii lui Nicolae Stoian de a atrage atat de multe personalitati prin mecanismele PCR "pile, cunostinte, relatii".
Noi credem mai degraba ca a fost vorba de faptul ca randurile de mai jos din cartea lui Maharishi erau pentru Nicky un mod de a fi, o stare a fiintei.
“Norocos este cel care a stabilit în sine o stare de acord natural cu Fiinta cosmica. Intreaga natura se misca în acord cu necesitatile lui; toate dorintele lui sînt în acord cu telul cosmic si viata sa serveste telul evolutiei cosmice.”