Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste - Andrei Plesu
Ma simt dator sa rasplatesc cu efort de lectura, rar in aceste vremuri, curajul unui intelectal de a aborda un subiect care trebuie, daca e bine abordat, sa fie Subiectul insusi. Am notat aparitia cartii si chiar i-am trmis unui amic un articol spunandu-i ca desi nu sunt fan Plesu mi-ar place sa citesc din aceasta carte. Interesant a fost ca dupa cateva zile un alt amic mi-a facut-o cadou, lucru la fel de rar, trebuie sa recunoastem.
Am vazut mai intai un video de la lansare si am intrat astfel in atmosfera si subectul cartii. Mi-au placut cateva idei. De ex povestea cu rabinul care este despre a te distanta pentru a te apropia mai bine sau a te retrage pentru a sari mai bine. Care se leaga de tema interioritatii care este centrala. Dar aici se naste o intrebare pragmatica: cum fac eu sa merg spre interior? Este o metoda? Stiu ca trebuie sa fac Metanoia dar cum? Din scrierile Sfintilor Parinti se vede ca ei stiau foarte bine. Dar noi? Cum sa megem spre adancul cel mai adanc, cum sa cobori in inima ta si apoi sa interiorizezi lumea? "Orice cale spirituala e, prin urmare, o cale din afara inauntru." Cred ca este o intrebare si cum recunosc eu adancul meu, si daca merg spre adanc la infinit sau exista o limita a celui mai adanc nivel al meu? Exista un loc in care eu pot sa depasesc dualitate interior -exterior? Cum pot sa traiesc starea celui care a spus: sa taca toti intelept in fata Fetei Tale, numai Tu s-mi vorbesti, Domnul invata inauntrul meu. Cum sa beneficiem, spune Plesu, de "ghidajul Duhului Sfant" invatatorul interior (interior magister) care ne poarta "intru tot adevarul"? Daca Domnezeu e simplu asa cum ne spun sfintii nu ar trebui sa fie simplu sa ajungem la Simplu?
Nu am citit decat un capitol dar as observa ca parabola mai are o forta care provine din viziunea originara a lumii. Cineva care a experimentat realitatea ultima spunea ca vazut cum toate lucrurile sunt variante ale aceluiasi unic lucru, ale unei realitati Unice. Parabola, metafora este posibila ca instrument de cunostere pentru ca cele doua lucruri comparate sunt variante ale Unicului. A introduce un subiect mai putin cunoscut prin unul mai cunoscut este posibil in virtutea acestei repetitii a Unicului in tot. Dar mai mult Parabolele lui Isus introduc un al treilea termen si acesta este insusi Unicul pe care Isus il manifesta in profunzimile fiecarui om din auditoriu. Samanta care pica la marginea drumului este asemni cuvantului rostit dar Isus spunand asta manifesta in relatia cu auditoriul si Cuvantul Unic. Asta se explica foarte frumos prin cele patru nivele ale limbajului din semiotica indiana.
Cred ca metafora a fost folosita pentru ca orice stiinta, chiar si Stiinta Fiintei, incepe intr-o metafora si se termina intr-o algebra, a se citi metoda, tehnica, tehnologie. Mai cred ca astazi nu e pacat sa folosim modele, modelul este tot o metafora in fond, si sa punem la punct sisteme cadru sa gandim o societate definita de aceste linii de forta, o Societate a Constiintei in care fiecare stiinta este un vector al acesteia. Noi nu ar trebui sa ne miram ca cineva abordeaza o astfel de tema ca cea din carte lui Plesu ci ar trebui sa ne miram ca in fata unei boli rare, ca cinvea nu o abordeaza.
Cred ca noi ar trebui sa discutam numai aceasta experinta, nu subiect ci experinta. Din pacate se intampla si cand subiectul este abordat din afara, adica de fapt un obiect de discutie.dar ca subiect, ca experinta este OK sa dialogam toti, cu toate stiintele despre asta pentru ca e de fapt e procesul unic, aici e originea proceselor din societate si daca vrem sa le optimizam trebuie sa plecam de la experinta originii lor.
