"Când citez ocazional cuvintele lui Isus sau ale lui Buddha din Cursul miracolelor sau din alte lucrări, nu o fac pentru a compara, ci pentru a vă atrage atenţia că în esenţă există şi a existat întotdeauna un adevăr spiritual unic, deşi acesta ni se prezintă sub atâtea forme."
"Dacă un dezastru cosmic ar duce la sfârşitul lumii noastre, Nemanifestul ar rămâne total neafectat de acesta. Cursul miracolelor a exprimat foarte sugestiv acest adevăr: „Nimic real nu poate fi ameninţat. Nimic ireal nu există. în aceasta constă pacea lui Dumnezeu".
"Când sunteţi deplin conştient, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul", afirmă Cursul despre miracole. Aceasta se referă nu nu mai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii dvs. şi ceea ce este."
Cursul miracolelor subliniază faptul că, ori de câte ori sunteţi nefe ricit, există credinţa inconştientă că prin nefericire „plătiţi" lucrul anume pe care-l doriţi.
In Puterea prezentului Tolle se refera de 4 ori la Cursul miracolelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu