Una din cele mai periculoase si mai dezamagitoare minciuni ale democratiei, in sensul ca dezamageste constant milioane de oameni, este aceea ca singurul mod de a face exercitiul democratic este sa iti exprimi optiunea odata la 4 ani la alegeri. Cred ca oamenii nu trebuie doar sa voteze un om de incredere ci si sa-asigure pentru guvernanti un mediu de coerenta si pozitivitate adica ceea ce face o comunitate, o tara guvernabila, un mediu de coerenta, pozitivitate si inteligenta in care acesta poate actiona eficient. Sigur acest lucru ar trebui facut egal si daca nu iese la alegeri cel ales de noi.
Auzin de multe ori expresia de vid legislativ iat Lao Tze spunea ca observa cu tristete cum bunul simt este inlocuit de etica. Sigur ca trebuie sa existe legi, ele sunt o conditie a statului de drept dar o conditie necesara dar nu si suficienta. Actualizarea intregului potential al Legii Naturale este rolul omului in univers. Cand aceasta este activata in societate legea este respectata. Altfel vom vedea frecvent incalcari flagrante la chiar legslativ, legiuitor si garantii Constitutiei. Numai cand Constitutia Universului este cultivata si respectata este respectat implicit si constitutia tarii.
Eliade i-a spus ghidului sau prin India de nord ca se teme de vipere iar aceasta i-a raspuns ca in aceasta zona viperele nu musca omul pentru ca padurile si pesterile fosnesc de asceti care mediteaza. Si care ar fi legatura? Ei activeaza puterea infinita a Legii in societate si fiecare isi stie si respecta rolul si functia.
La noi unul din exponentii Guvernarii bazate pe constiinta a fost Stefan Cel Mare. El se sfatuia cu Danil Sihastru care activa puterea Legii si victoria lui Stefan era asigurata.
Cand nedreptatea si nelegiuirea sufoca societatea omul se uita spre legiuitori dar si acestia sunt guvernati de Legea Naturala si daca aceasta nu este legea este incalcata de ei cel mai grav.
Sigur ca toate acestea pareau cel putin fringe science pana cand enuntand necesitatea unei stiinte a zonei de constituire a legii naturale, Academicianul Mihai Draganescu a introdus Guvernarea bazata pe constiinta in main streem science prin predictia Societatii Constiintei si a Ortotehnologiilor, tehnologii ale constiintei pentru accesul in profunzimile universului una cu profunzimile fiintei umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu