Un raspuns la provocarea cu bunici a Simonei Tache

Desi nu sunt nici tanar si nici tanar blogger imi place provocarea de nerefuzat a Simonei Tache de a vorbi despre bunici. Vorbitul despre bunici este un retour en arriere, o reintoarcere la paradisul pierdut al copilariei pe care trebuie sa o refacem periodic ca pe un exercitiu de reincarcare. Ma simt "eu reloaded" cand imi amintesc de bunici, de copilarie de zona de poveste a vietii mele. Este amuzant cum chiar si experinetele dureroase la propriu  sunt acum amintiri tamaduitoare. Imi amintesc ca intr-o dimineata am fost sculat din somn de cateva nuiele ale bunicii care imi spunea: "bine ma Bebe nu ai tu in curte visine, prune, piersici?". Un sport mai vechi, ma turnasera niste vecini ca am dat iama prin pomii lor. Cum sa-i explici bunicii inainte de aparitia termenului ca alea de furat veneau embeded cu avetura, risc, complicitate cu gasca. Bunicul insa ma rasfata cel mai mult. De cate ori il strigam el zicea: vine baiatul!. Odata mi-a trecut prin cap sa ma plimb cu bicicleta pe casa, un fel de magazii, stateam la curte, si tehnic vorbind avand acoperisul cu inclinatie mica era posibil. Si bunicul nu a zis nu ci mi-a spus ca tine el mainile ridicate si merge in paralel cu mine ca sa ma protejeze sa nu cad.