miercuri, 10 iunie 2009

Intâlnirea cu Clientul

Discutând cu un coleg despre calitatea serviciilor in organizatia mea am relizat un lucru care mi s-a părut a fi o revelaţie şi anume ca tot succesul afacerii noastre, şi al oricarei afaceri, stă practic în momentul cheie al întâlnirii dintre omul din front office cu clientul. Probabil că procesul care ar trebui cel mai mult analizat şi detaliat şi tratat ca o importantă procedură de calitate, este procesul acestei intalniri. Vom încerca să analizăm astăzi câteva lucruri referitoare la întalnirea salariatului cu clientul şi mai exact bazele acestei întâlniri, elementele fundamnetale care ţin mai degrabă de o competentă umana decât de una profesională şi de teoria comunicării mai degrabă decât de specifcul muncii noastre.

Vom incerca să demonstrăm că această intâlnire cu clientul nostru începe puţin mai devreme decât se considera de obicei şi ca momentul acestui prim precontact este decisiv.

O astfel de filosofie a abordării clientului se practică în Wal-Mart. Astăzi magazinele Wal-Mart au peste 1,2 milioane de asociaţi în întrega lume. Compania are mai mult de 3000 de magazine în US şi peste 1000 în lume. Despre Sam Walton celebrul patron al Walmart cel mai faimos lanţ de magazine, se spune ca a schimbat peiasajul retail-ului în America. Cum a facut el asta ? Construind o cultura a intreprinderii bazată pe un simplu principiu: a face din client nr 1 prin celebrul sau "10-foot Atitude". Atitudinea celor 10 "picioare".
Nu, nu va speriati, nu este vorba de cele 10 suturi cu care clientul este expediat din magazin pentru ca a intrerupt vânzătorul ci de obiceiul de a saluta clientul în momentul când ajunge la 10 "picioare" distanţă, de a-l privi în ochi şi de a-l întreba cu ce îi putem fi de folos. A vorbi oamenilor care vin spre dvs înainte ca ei să o facă.

Credem însa că această regulă simplă, de bun simţ elementar am putea spune, este mai mult decât atât şi are o bază ştiinţifică.
Să comentăm puţin ideea noastră. Trebuie mai întăi să spunem că cercetările recente arată că procesul comunicării între oameni începe când ei sunt încă la distanţa unul de celălalt. Neurologul Dumitru Constantin spune că există chiar un prelimbaj, un limbaj al câmpurilor celor doi subiecţi ai actului de comunicare care încercă să se armonizeze să stabilească premizele unui contact conform unui protocol de comunicare. Este deci important ca noi să luam iniţiativa pentru că în momentul când suntem încă la distanţă atitudinea celor doi actanţi este instabilă, nepolarizată. Dacă noi luam iniţiativa şi o polarizăm, îi dăm o culoare pozitiva, îi dăm un sens ascendent , evolutiv este mai dificil de a fi schimbată ulterior. Este, dacă vreţi, baza stiinţifică a acelui “prima impresie conteza”. Sau in limbajul fizicii cuantice dintr-o mulţime de evenimente probabile, de universuri probabile alegem unul şi îl creem. Dacă nu vom face acest lucru şi oaspetele nostru va impune standardele sale de comunicare, tonul, direcţia discuţiei va fi mai greu să o schimbăm.
Mai mult dacă vom realiza o comunicare de succes cu primii clienti ai unei zile acest început, o ancora in limbaj NLP, va determina o comunicare de succes pe durata întregii zile. Datorită faptului că un om este mai mult decât corpul sau, el este şi câmpul sau biologic care depaşeşte graniţa corpului său apare un fenomen de contagiune pozitivă sau negativă în funcţie de capacitatea noastră sau a colegilor de a polariza relaţiile într-un sens sau altul. De ce credeti ca milenara tradiţie de retail a vanzatorilor din piaţa spune că primul client nu trebuie sa fie pierdut sau nemulţumit? Sa fie doar o superstiţie ? Mai gândiţi-vă.
Mircea Eliade spunea că în mentalitatea arhaică cel care guvernează începuturile guverneaza totul. Puteţi guverna o relaţie cu un client guvernând începutul ei, şi noi ştim că ea poate începe când clientul ajunge la 10 paşi de noi. Eliade spune că omul arhaic regenera universul repetând mitul creaţiei lumii care este un dar. Şi noi putem regenera mediul nostru de afaceri, relaţiile noastre cu clientul printr-un act de daruire. Şi ce putem darui ? Ne oferim serviciile. Incercaţi să observaţi forţa extraordinară pe care o pune în joc acest act de oferire a serviciilor. E mai mult decat un comporatament politicos, un standard in afaceri, e ceva magic şi chiar mistic. Dacă punând in joc dăruirea stăpâneşti comunicarea guvernezi totul. Comunicarea este atât de importantă şi în planul spiritual încât are drept de veto: în tradiţia noastră spirituală cel care eşuează în comunicarea cu celălalt nu poate paticipa la principalul serviciu religios. Trebuie să te impaci cu ceilalţi ca să participi la misterul cosmic.
Dar noi mai putem pune un început bun comunicării cunoscând că sistemele coerente sunt sisteme caracterizate de comunicare. Sistemul nostru nervos este optim pentru comunicare în starea de relaxare, starea alfa caracterizată de coerenţa potenţialelor de acţiune neuronale, stare considertă dealtfel ca o stare a normalităţii sitemului nervos uman cu atât mai mult cu cât este şi starea care favorizează creativitatea. Chiar dacă aceste consideraţii sunt prea tranşante este cert ca în stare de tensiune, de stress nu comunicam bine.
Pentru a pune un bun început comunicării ar trebui să punem un bun început zilei consacrând un timp de calitate unei metode practice de stress management care să ne ofere acea stare de normalitate a sistemului nervos caracterizata de comunicare, cretivitate şi inspiraţie. In opinia noastră o modalitate practică de stess management ar trebui să devină un elemnt de cultură a intreprinderii. Aceasta stare în care mintea este la originile comunicarii şi ale cretivitatii poate face diferenţa. Pornit din această stare cu potenţial infinit un zâmbet este un zâmbet pe când într-o stare de stress un zâmbet este doar un rictus şi dacă o procedura il va bifa la realizate, un client, care este un om ca şi noi, va face diferenţa.
De aceea deplasarea centrului de greutate spre începuturile actului de comunicare este importantă. Intr-un recent film de succes, “What the bleep do we know?” http://www.whatthebleep.com/, un film pe care vi-l recomandăm călduros şi din raţiuni profesionale, tema principala este “Crează-ţi ziua”.
Cu argumentele fizicii cunatice şi ale ultimelor descoperiri din fiziologie şi psihologia profunzimilor pare să ni se spună că la începutul fiecărei zile sunt probabile o multitudine de zile: o zi excelenta plina de realizari, o zi fericita plina de afectiune, o zi plina de tensiune, o zi catastrofala etc. Toate aceste zile există simultan, ca nişte particole elementare egal probabile, ca nişte universuri paralele egal posibile pâna în momentul în care noi facem o alegere creând ziua aşa cum o dorim. Este alegerea noastra.

sol 2005 - viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint

Un Intranet Captivant

Cunoaşterea fiecăruia la îndemana tuturor

Dacă ar fi să enumeram căteva din atributele Intranetului ne-am gândi la orientarea spre client, la cultura vănzărilor, la calitate ca o componentă care tinde să creeze un Intranet al Calităţii Totale, la inovaţie care tinde să creeze un Intranet al Inovaţiei, la Managementul Cunoaşterii pentru că Intranetul trebuie să capteze cunoaşterea organizaţiei, să conţina harti ale cunoaşterii. Dar nu ne-am gândit niciodata că Intranetul ar putea deveni un... “Intranet captivant“. Asta însa până acum căteva zile când, în incercarea de a crea o prezentare a Intranetului am testat o aplicaţie killer (aplicaţie care realizează atât de bine funcţia pe care şi-o propune încăt nu mai lasă nici o nişă pentru alte aplicaţii similare).

Aplicaţia utilizată se numeşte Captivate, de la Macromedia, şi este o aplicaţie care poate crea la propriu şi la figurat un intranet captivant, un intranet în care cunoaşterea experţilor, în special cănd este vorba de cunoaşterea utilizării aplicaţiilor informatice, poate fi captată 100%, un intranet în care capturile de ecran şi explicaţiile incomplete pot fi inlocuite cu filme de ecran dublate de text, voce şi muzică de fundal.

Dacă aţi utilizat sau aţi văzut vreodată software de înregistrare a ecranului pentru a crea demonstraţii de produse sau a crea simulări stiţi ce presupune creaza şi ce fişiere enorme rezultă din aceasta.
Macromedia Captivate înregistrează automat toate acţiunile de pe ecran şi crează simulari interactive în flash
Doar point and click pentru a aduga capturi de text, naraţiune şi interacţiuni de tip e-learning fără cunoştinţe de programare.
Oricine poate acum să creeze şi să livreze via Intranet mici instruiri online, demonstraţii de produs, sau sisteme suport pentru utilizatori.

Cu Macromedia Captivate se pot realiza demonstraţii, care ne ajută să învăţăm prin vizualizare şi simulări, prin interacţiunea cu conţinutul.
Demonstraţiile cu Captivate genereaza automat:
- traiectoria mouse-ului
- click-uri de mouse vizuale şi sonore
- explicaţii
- controale de playback

Simulările cu Captivare generează automat:
- interactivitate
- promptere
- instrucţiuni de feedback
- scoring şi urmărire a interacţiunilor

Cine poate utiliza Captivate:
- Educatorii şi dezvoltatorii de programe de e-learning îl pot utiliza pentru a crea cursuri atrăgatoare şi interactive.
- Personalul de suport tehnic şi help desk poate crea documentaţie şi tutorials how-to (cum se face)
- Personalul de marketing şi vânzări poate crea demonstraţii de produs. Cu Captivate, marketingul hipnotic nu mai este doar o forţare a limbajului.

Captivate este una din aplicaţiile care prin utilizare extensivă va marca trecerea mediului Intranet la era multimedia. Captivate ne ajută să captăm cunoaşterea tacită şi să o transformăm în cunoaştere explicită. In cazul utilizarii de aplicatii informatice Captivate ne ajuta sa transferam aceasta cunoaştere în proporţie de 100%. Odată captată de la un expert această cunoaştere, exprimată în manuale de utilizare, tips and tricks etc, poate fi însuşită de toată organizaţia cu efort zero din partea expertului.

Este unul din cazurile în care tehnologia devine un aliat fundamental în procesul de inovare permanenta a afcerilor.

Experţi din toata organizatia, vă invităm să captaţi cunoaştrerea voastră cu Captivate şi să o publicaţi pe Intranet pentru a face un Intranet captivant.


sol 2005 - viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint

“Gaştile inteligente” ale Intranetului

In noua sa carte „Găşti inteligente - următoarea revoluţie socială”, apărută, în traducere, la editura Andreco Educational, la sfârşitul anului trecut, Howard Rheingold analizează impactul pe care noile tehnologii informatice îl au asupra vieţii sociale, economiei şi politicii, şi modul în care se conturează o nouă abordare a informaţiei şi a accesului la aceasta.
„Mulţimile deştepte” ale informaticii, „Razboinicii din umbra” formează „găşti inteligente”, traducerea comerciala dupa „smart mobs”, grupuri ce işi măresc capacitatea de comunicare şi işi sporesc accesul la informaţie şi pot produce astfel schimbări sociale importante.
Membrii lor cooperează în structuri organizate ad-hoc folosindu-se de cele mai noi tehnologii apărute pe piaţă, din ce în ce mai accesibile publicului larg, cum sunt telefoanele mobile, tranzacţiile virtuale, blogurile (jurnale pe web) şi tehnologia informatică wireless (fara fir).

Vom încerca în acest articol să vedem în ce măsura suntem pregătiţi pentru aceste mutaţii, în ce măsură ele s-au realizat deja şi cum putem profita de ele pentru a putea servii mai bine clienţii unei pieţe care, conform Cluetrain Manifesto, se organizează uneori mai rapid decât companiile care le servesc pentru ca mulţumită webului, ele devin mai informate, mai inteligente şi cer uneori calităţi care lipsesc multor organizaţii.

Trebuie să facem asta pentru că, aşa cum spune autorul, afacerile care vor profita de pe urma schimbării vor fi marile afaceri ale viitorului.

Modificarea spaţiului public atrage dupa sine şi modificarea spaţiului corporativ. Au apărut corporaţiile virtuale, aproape integral virtuale, şi astăzi majoritatea corporaţiilor îşi desfaşoara activitatea şi într-un spaţiu virtual datorită reţelelor teritoariale care uneori se întind în toată lumea. Intranetul este de obicei nucleul dur al acestui spaţiu virtual, cel pe plaforma căruia se unesc toate celelalte componente virtuale, şi cel în care se defineşte noul spaţiu public al corporaţiei.

O consecinţă a faptului că spaţiul e saturat de tehnologii menite să sporească inteligenţa este că lucrăm tot timpul şi creativitatea noastră e potenţată tot timpul. Poţi avea acces tot timpul la un context semantic extins, poţi interoga depozitul de cunoaştere şi inteligenţă colectivă al corporaţiei prin căutări instantanee pe Intranet sau poţi interoga imensul depozit de experienţă al umanităţii prin căutari pe Internet şi poţi schimba ceva în orice moment.
Acest mediu inteligent, spune cartea, predispune la adevarate epidemii de colaborare. Oamenii sunt capabili să actioneze împreună chiar dacă nu se cunosc.

Puterea de comunicare poate fi exponenţială. Grupuri care contactează alte grupuri. Se formează grupuri de reputaţie care se formeaza adhoc (adhocraţii).
Cei care vor invăţa să utilizeze eficient mobilul ca şi calculatorul vor fi mai puternici. Iar la nivel corporativ vor fi puternici cei care vor ştii să utilizeze tehnologiile web, Intranetul şi Internetul, e-Learningul, e-mailul. Echivalentul corporativ al “găştilor inteligente” sunt comunităţile de practică şi echipele virtuale.
Intranetul va fi din ce în ce mai pregatit să ofere mijloace tot mai bune de colaborare şi programele conexe devin tot mai convergente. In Outlook 2003, daca avem SPS 2003 sau peste) putem programa o întâlnire, îi putem adauga un spaţiu de conferinţă creat pe Intranet pentru a pune materialele necesare conferinţei şi putem asocia un instrument pentru conferinţe virtuale cum este NetMeeting în care avem acces la mesaje instant, transfer de fişiere, white board.
Aliniat la acest trend Centrul dvs de Contact va putea derula campanii de promovare pe canalul mobil de comunicare prin expedierea de SMS-uri către clienţi.

“Totul seamană din ce în ce mai puţin cu o corespondenţă şi din ce în ce mai mult cu o conversaţie pe măsură ce vitezele de transmisie ale reţelelor cresc” spune Howard Rheingold într-o altă carte a sa “The Virtual Community”. “A început o puternică conversaţie globală” spune la începutul său, Cluetrain Manifesto, http://www.cluetrain.com/ un reputat manifest de marketing. Ca un rezultat direct pieţele devin mai inteligente, mai mobile şi cer asta şi de la noi.

Astăzi, spune autorul, nu numai clienţii noştrii sunt în reţea dar chiar şi copii nostrii sunt deja în reţea. Vine peste noi această lume cu reguli care nu coincid cu ce avem cultural în noi. Copii şi tinerii de azi, spune un comentator al cărtii nu mai sunt preocupaţi de cum sa pacălească statul ci de cum să-şi construiască o reputaţie pe net.

Reputaţia în reţea este ceea ce contează şi am discutat cum Intranetul ne poate ajuta să ne construim o reputaţie profesională în acest nou spaţiu corporativ în articolul nostru despre Intranet şi brandul personal. Datorită accentului pe care îl pune pe comunicaţia mobilă cartea ne-ar putea motiva să ne trecem toate informaţiile de contact în zona MySite (SPS) pe Intranet, să trecem numărul de mobil şi în bibliotecile de contacte şi în MySite şi să comunicăm adresa Mysite în mailurile trimise în interiorul corporaţiei pentru a uşura comunicarea.

Reputaţiile în reţea, şi ne referim acum la reţeaua Internet, sunt greu de câştigat şi foarte uşor de pierdut pentru că un competitor, cel puţin la fel de bun, este doar la un click distanţă. Din acest motiv reputaţiile în era reţelelor se construiesc permanent, brandurile de firma ca si cele personale se construiesc permanent după cum spune Catalina Dobre în articolul “Brandul personal se construieşte” apărut în e-Week.

sol 2006 - viziunea, strategia si managementul continutului pentru un Intranet cu Sharepoint

Referinte:
Găşti inteligente - următoarea revoluţie socială - Howard Rheingold
The Virtual Community by Howard Rheingold

vineri, 5 iunie 2009

Test cod foto Flixter - Julia Stiles

Cipul si codul de bare

Lumea crede gresit ca problema cip-ului este o problema pusa exclusiv de teologi si unii sunt convinsi ca este vorba de o marota.

Cu un deceniu in urma Profesorul Draganescu, fostul presedinte al Academiei Romane spunea: "nerecunoasterea fenomenologicului, a neformalului, - intim legata de creativitate ca functie a omului in univers - ar putea prezenta un mare pericol pentru succesul universului nostru in cosmos."

Problema aceasta a fost pusa initial de oameni de stiinta, si iata Draganescu este de formatie inginer electronist, si este o problema extrem de vasta, de serioasa si vizeaza toate aspectele fiintei umane si in principal mintea umana care se comporta din ce in ce mai mult ca un calculator. Cat timp consacrati zilnic pentru deautomatizarea mintii ?

Decadenta nu consta in faptul ca niste nebuni se gandesc sa ne amprenteze, astia au fost si vor fi mereu, ci poate consta, printre altele, in faptul ca, de exmplu, un teolog intrebat despre isihasm, care ar trebui sa fie o metoda autohtona pentru deautomatizarea mintii, pentru accesul la neformal, la har a raspuns: "de ce sa te rogi ca un papagal?".

Am invatat dintr-o rugaciune extraordinara scrisa de marele mitropolit sârb Nicolae Velimirovici, si care se numeste: Rugaciune pentru vrajmasi din care as da un fragment reprezentativ:
"Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi."

Se spune ca in relatia cu ceilalti putem fi fie paranoici fie pronoici. Aceasta rugaciune este pronoica adica in locul fricii de tot si de toate, in locul suspiciunii generalizate propune o atitudine opusa: intreg universul conspira pentru binele meu.

De ce nu am putea?

De ce nu am putea sa ne uitam telefoanele, id-urile de mess, twitter, Hi5, facebook si sa pastram doar comunicarea face 2 face? De ce nu am uita de call me, mail me in favoare alui...fluierati "my bonnye" sub balcon ? Cum, stai la 9 ? : ))) De ce nu am uita de RAM Memory si sa pastram ..."the sweet memory of your bubbling joy"? De ce nu putem sa uitam de Giga si de Tera si sa ne amintim clar clipa fulguranta cand privirile noastre s-au intalnit si am avut senzatia inexplicabila ca ne stim de la inceputul timpurilor? De ce am stins lumanarile si am aprins becurile pana si in biserici ? De ce amplificarea a inlocuit corul ingerilor? De ce nu uitam de ghivece si glastre pentru a ne aminti de gradini si florile de camp? I beg you pardon couse I never promise you a rose garden. Si dupa toate astea tocmai noi ne ne miram cu atata violenta ca cineva se gandeste sa ne puna un cod de bare pe mana si sa ne stocheze intr-o ordine perfecta pe planEta? Ne opunem unui eventual cod de bare sau cip pe mana dar pare sa nu ne pese de faptul ca de aproape un secol mintea noastra, sufletul nostru, sentimentele noastre sunt programate sistematic si reduse la aspectul lor formal deci cipate.

Si poate ca la limita am putea pastra o parte din toate acestea dar cu conditia sa intelegem ca niciodata, nici toate becurile din lume nu vor inlocui o lumanare si sa intelegem si de ce.

vineri, 29 mai 2009

duminică, 10 mai 2009

apa vie

"Apa biologică sau apa vie are un comportament straniu. Ea pulsează cu o frecvenţă de 70-72 oscilaţii/minut, putând alimenta o baterie electrică, fierbe la 105 grade C şi îngheaţă la temperaturi mai mici de O grade C.
Surse de apă biologică active (APA VIE) există în sucurile din fiime şi plante, deci în fructe şi legume, în seva copacilor, în apa de roua, în apa dezgheţată şi în apa ţinută în piramidă la înălţimea de o cincime de la baza acesteia.

Dacă celula vie ar fi alimentată numai cu apă biologică (apa vie), ea ar supravieţui poate la nesfârşit, la fel ca întregul organism, neintervenind acea apă antagonica (apa moarta), inhibatoare a procesului vital.

vineri, 27 martie 2009

Victor Sahaleanu

Academicianul Victor Sahaleanu spunea ca Meditatia Transcendentala in Romania a fost un test pentru doua sisteme. Este greu de spus care dintre acestea, dictatura sau democratia, l-au picat cu mai mult succes. Victor Sahaleanu si-a sustinut cu demnitate optiunea in ambele sisteme fapt pentru care merita gratitudinea noastra. Victor Sahleanu a sustinut ca ii place MT si ca vrea sa studieze sistemul, sa practice si a sustinut acelasi lucru si in fata organelor de ancheta incercand cu pretul sanatatii sa demonstreze celor care il acuzau ca meditatia transcendentala nu contravine statului sau de om de stiinta.

duminică, 1 martie 2009

marți, 24 februarie 2009

God and Love

Dumnezeule
Iubirea mea
Lumina gratiei Tale
Lumina Gratiei Tale straluceste deasupra mea
Lumina Fiintei Tale umple inima mea
Gratia Ta vibreaza în jurul meu
Dumnezeul Meu
Iubirea Mea
Doamne
In Tine ma odihnesc
In Tine locuiesc
In Tine exist
Dumnezeul meu
Tu esti întreaga mea fiinta
Tu esti chiar Sufletul fiintei mele.
În Tine toate fiintele locuiesc.
Tu locuiesti în toate fiintele
Tu esti fiinta tuturor
Dumnezeul meu
Iubirea mea
Domnul meu
Tu esti Unu
Tu esti Unul fara de al doilea
In creatie Tu esti Unu.
Tu, Unicul
Aparînd ca multiplu,
Asa cum o samînta
Apare ca multiplele frunze, ramuri, fructe
Si întregul multiplelor fatete
Dumnezeul meu
Tu esti Unul
Unul care devine multiplu.
Unitatea este Natura Ta
Diversitatea este gloria TA.
Tu esti radiant
Tu esti Radianta celui care radiaza
Stralucirea celui care straluceste
Dumnezeul meu
Însasi viata tuturor
Tu esti în tot
Atotpatrunzator esti Tu
Dumnezeul meu
Doamne
Tu esti totul
Aici, acolo si pretutindeni
Este Gloria Ta prezenta -
Generos
Dumnezeul meu
Gloria Ta este Deplina
Gloria Ta este Deplina
Tu esti Deplin
Pentru Plenitudinea vietii mele
Tu esti Deplin.
Eu sunt templul Luminii Tale
Lumea este locuinta Gratiei Tale
Eu sunt calea catre Tine
Dumnezeul meu
Tu esti în mine telul
O Doamne
Dumnezeul meu
Dragostea mea
De la fereastra inimii mele
Lumina Altarului Tau straluceste
De la fereastra inimii mele
Lumina Altarului Tau vine
Ea vine, ea vine
Dumnezeul meu
Si se raspândeste în jur,
Iluminând pamântul si cerul

Maharishi

Cateva consideratii despre spiritism - de ce cred ca Biserica are dreptate cand il condamna

In fata oricarei imagini sau viziuni sunt pus in fata unei alegeri clare, fara echivoc:
1. Cred in acea profetie, imagine, comunicare sau
2. Cred cuvintul Apostolul care spune “Ingerul satanei poate oricand lua chip de inger de lumina” punand astfel sub semnul definitiv al indoielii orice aparitii, voci, imagini. Spunand de fapt, in limbaj natural, ca nu am cum sa validez sursa de informatie. : ))
Orice imagine este la nivel relativ. In ceea ce priveste profetiile, profetia Imparatiei lui Dumezeu este unica profetie ce merita atentia noastra.


In fata oricarei profetii cu privire la sfarsitul lumii exista pentru orice crestin o optiune foarte clara:
1.Crede in cuvintul Domnului care spune ca numai Tatal stie momentul sfarsitului.
2.Crede intr-o profetie cu privire la sf lumii si se indoieste de cuvantul Domnului.

De ce spiritismul este considerat un pacat atat de mare incat Biserica Ortodoxa il sanctioneaza cu pedepse extrem de mari.
Este o viziune ingusta a Bisericii sau are un sens ?

Spiritismul, comunicarea cu spiritele celor adormiti deschide o cale opusa de acces la lumea spirituala dar o cale care exclude calea spre Dumnezeu. Canalul de comunicare spiritist odata deschis poate fi o mutatie ireversibila si o mutatie care ne inchide canalul de comunicare cu Dumnezeu. Nu putine sunt cazurile de oameni care si-au pierdut linistea, baza insasi a vietii spirituale si maica rugaciunii, cum o numesc sf parinti si chiar echilibrul mintal in urma deschiderii acestor canale interzise de catre Biserica.

Liberul arbitru inseamna ca nici un sfat nu va fi dat daca nu e cerut ori spiritisti spun ades despre spirite : « nu i-am chemat eu ». Absenta liberului arbitru si a confidentialitatii si intimitatii pare a fi o regula in spiritism pe cand Religia se bazeaza pe liberul arbitru, confidentialitate si intimitate.

Argumentul spiritismului este comunicarea. Comunicarea cu lumea spirituala, cu personalitati, cu sfinti, dar sta acest argument in picioare din punctual de vedere al credintei ortodoxe ?
Cred ca nu pentru ca omul este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si comunicarea cu Duhul Sfant este in firea lui iar mesajul lui Isus a fost mesajul Imparatiei care este in adancul nostru. « Cel nepatimitor are in loc de suflet pe Duhul Sfant » spun sfintii

Sfinti Parinti au trait prin taina linistii Isihaste Imparatia lui Dumnezeu.
Dumnezeu este subiectul nostru, spun sfintii, el e mai intim decat propriul nostru eu. El ne poate vorbi prin vocea fara de cuvinte a propriei noastre constiinte.

Acesta fiind mesajul Scripturii si al traditiei cum as putea crede ca Dumnezeu pune pe cineva sa vorbeasca altcuiva si acesta sa-mi vorbeasca mie cand El e propria mea constiinta, propriul meu suflet, adancul inimii mele.

Cum ar putea Dumnezeu sa creeze un canal atat de complicat de comunicare cand El e la baza mintii mele si poate fi inspiratia fiecarui gand al meu.

Un sfant este sfant tocmai pentru ca mintea lui este permanent inspirata de Duhul Sfant. Dar planul Domnului este ca fiecare om sa fie inspirat de Duhul Sfant, sa actualizeze chipul nemuritor din el.

Prin insasi faptul ca e sfant un sfant nu poate transmite mesaje pe canale spiritiste pentru ca atunci el ar contrazice planul lui Dumnezeu de a face din fiecare un om inspirat direct de catre Dumnezeu.

Mesajul adevaratei sfintenii, din Imitatia lui Cristos, este :
“Sa taca toti inteleptii, sa taca toate fapturile in fata Fetei Tale numai Tu sa-mi vorbesti. Domnul invata inlauntrul nostru”

Biserica pare a spune ca ascultarea mesajelor spiritiste face sa taca vocea Domnului din constiinta noastra in favoarea altei constiinte, care, oricat de evoluate, oricat de sfinte este tarana fata de vocea Domnului.

“Si de-as cunoaste tainele ce-si scurg
Clepsidra sortii fara de smintire
De-as fi eu insusi nisipasul lor
As fi tarana fara Mire.” Ioan Alexandru

Domnul nu vorbeste in constiinta noastra prin cuvinte pentru ca asta ar limita liberul nostru arbitru, el vorbeste prin Pacea care poate inspira mii de ganduri creatoare poate inaripa credinta, poate duce la milione de intelesuri deodata.

Mesajele spirituale vin la noi prin linistea, isihaia, a luminii taborice, ele izvoresc din Pace, Dumnezeu este pace, Dumnezeu este liniste.

Cand spiritele vorbesc Dumezeu tace. Pentru ca Dumnezeu sa vorbeasca spiritele trebuie sa taca. De ce sa vorbesti cu slujitorii cand Stapanul ti-a dat voie sa-I spui Tata. De ce sa-i spui sa taca doar pentru a auzi slujitorii.

Cand e chiar in camara inimii tale de ce sa nu-l asculti si sa pui urechea la perete pentru a auzi ce spun slujitorii in camera de alaturi.

Sfintii Parinti au spus “Moartea vine prin simturi”. Ei nu au avut niciodata incedere in simturile inselatoare. Numai ce e relativ poate aparea privirii si auzului, ce e Absolut apare numai in linistea sufletului.

Parintele Cleopa spune ca nu trebuie sa crezi in aparitii sau vedenii nici daca sunt adevarate si Domnul nu se va supara asa cum stapanul nu se supara cand il tii la usa din teama de a nu deschide unui hot.

Parintele Staniloaie analizeaza intr-o carte a sa Spiritualitatea ortodoxa practica cu cele trei etape ale sale : purificarea, iluminarea si indumnezeirea. In nici un moment al demersului ortodox aceasta analiza cu temeiuri atat in Scriptura cat si in Traditie nu pomeneste de auzirea de voci sau de comunicari de vreun fel in urcusul duhovnicesc. Intr-un singur loc se pomeneste de imagini doar pentru a fi condamnate. In etapa iluminarii minta se deschide intelegerii ratiunilor duhovnicesti dar acest lucru se face prin inspitatia de la Sfantul Duh si nu, Doamne fereste, prin vreo comunicare din afara.
Pentru ca data fiind zidirea omului dupa chipul Domnului se naste intrebarea:
Are o alta persoana din creatie, alta decat Tatal Fiul si Sf Duh autoritatea morala de a utiliza fiinta umana ca un canal de comunicare? Poate un sfant demn de numele sau sa utilizeze un canal de comunicare destinta inspiratiei divine pentru mesajele sale? Mai ales ca noi nu vom putea niciodata valida daca e vorba de un sfant sau de un inger cazut. Si avertismentul apostolului e clar.

Iata in cuvintele de mai jos rezumat in cateva cuvinte urcusul duhovnicesc in credinta ortodoxa:

"Tine-ti mintea pururea necolorata, neântiparita, fara chip, fara forma, fara calitate, fara cantitate" Calist si Ignatie Xantopol

Citind acestea cum as putea crede ca sfintii ma indeamna sa incurajez aparitia imaginilor mintale ?


"Mintea este simpla prin fire pentru ca si Acela al carui chip este, adica Dumnezeu, este simplu"

Calist Catafigiotul

"O cît de propriu te are mintea stapâne... Numai vazîndu-te pe tine se bucura de pace si de odihna proprie ei"

Calist Catafigiotul

"Dumnezeu ia seama la minte nu la gura"

Petru Damaschin

"Fara atentie si fara privegherea mintii e cu neputinta sa ne mântuim"

Petru Damaschin

"Linistiti-va si cunoasteti pentru ca linistea aduna mintea"

Petru Damaschin

"Învatatorul învata înlauntrul nostru"

Imitatio Cristi

"Desavârsirea e adâncul smereniei. Desavârsirea nu e adunarea tuturor ci golirea de toate. E simtirea golului tau, simtirea ca nu ai nimic, nici ceva vazut, nici vreo întelegere, nici vreo capacitate sufleteasca. În golul acela nesfârsit sau sub chipul lui, se face simtit mai presus de simtire si de gândire Dumnezeu cel nesfârsit."


Sf. Isac Sirul


Un sfant este prin insasi esenta sa negarea ideii de comunicare pe canale spiritiste.

Cand un om ne spune ce considera el ca este bine in constiinta sa are sanse sa ne transmita un mesaj luminat de Duhul Sfant care este lumina constiintei sale interioare dar cand un om intoarce atentia de la subiectul sau, de la chipul nemuritor al lui Dumnezeu in el, pentru a primi un mesaj de la o alta constiinta care se presupune ca este luminata de Duhul Sfant este o neincredere in sine si in Dumnezeu si o neintelegere a planului lui Dumnezeu in om, plan care vrea ca toti oamenii sa fie in-duh-ovniciti ceea ce nu se va intampla daca tradam canalul prin care Duhul Sfant vorbeste tuturor, constiinta interioara a fiecaruia.

Exemplul Sfintilor este acela ca ei sunt acei oameni care au avut incredere si Dumnezeu le-a vorbit in subiectul lor, prin constiinta lor. Noi nu trebuie sa ii tranformam in idoli ci sa intelegem ca Dumnezeu trebuie adorat ca subiect in subiectul nostru.
Rarele viziuni mentionate in traditie sunt probabil primite tot prin subiectul personaei respective, care ramane o persoana umana cu liber arbitru, ceea ce nu e cazul de ex. la scrierea automata in care cineva ia controlul asupra fiintei umane si o foloseste ca pe un instrument de scris.

"Dumnezeu locuieste acolo unde e cunoscut. De aceea mintea curata se numeste si tron al lui Dumnezeu" Evgarie

“De-as fi chiar Mirele urmat
Ca Dumnezeu cerescul de ostire
De-as fi si in altare adorat
As fi tarana fara Mire” Ioan Alexandru

Dupa umila mea intelegere poetul presupune, nu ca aude sau vede un sfant sau chiar pe Isus, ci ca este Isus, urmat de oamenii din acea vreme, ca este chiar adorat in altare, dar e tarana fara Mire, adica fara Hristos cel care cununa, si uneste multiplicitatea si dualitatea lumii in Unul. Si marea noastra dualitate este dualitatea subiect obiect si ramanem in ea daca il adoram pe Dumnezeu ca obiect. Mirele a mantuit lumea pentru ca a transcens primul dualitatea ei pentru ca a unit Cerul si Pamantul dar mai presus de orice subiectul si obiectul. Si a devenit astfel subiectul nostru.

Crestinismul nu accepta spiritismul nici daca presupunem ca chiar Domnul ne va vorbi cu cuvinte si imagini. Nu accepta pentru ca perspectiva pe care o deschide este infinit mai larga. Pentru crestin Domnul este chiar subiectul nostru. « Cel nepatimitor are in loc de suflet pe Duhul Sfant ». « Daca te rogi esti biserica fara indoiala ». Domnul invata in launtrul nostru.

Teologia Morala Ortodoxa - Staniloaie

Teologia Morala Ortodoxa Pentru Institutele Teologice

Vol II Spiritualitatea Ortodoxă

Părinţii Bisericii, când vorbesc de „simţirea minţii”, afirmă un contact direct al minţii cu realitatea spirituală a lui Dumnezeu, nu o simplă cunoaştere a Lui de la distanţă.

In capitolul 3. Spiritualitatea Ortodoxă şi participarea omului duhovnicesc la viaţa semenilor. Parintele Staniloaie spune

„Circulă opinia că spiritualitatea ortodoxă îndeamnă la un indiferentism faţă de viaţă, la o retragere din desfaşurarea ei, la un eshatologism prematur.”

„De fapt, lumea ni se prezintă într-un proces de de necontenită „parturiţiune eshatologică” , cum zice Maurice Blondel, în care fiecare parte este determinată de de întregul univers, determinând la rândul său întregul. ..

Ordinea spirituală şi fizică a lumii create se desfaşoară solidar, printr-o inter-influenţă care circulă în tot universul. Astfel fiecare persoană este responsabilă de desfăşurarea întregului univers fizic şi spiritual. Cel mai mic gest al nostru pune lumea în vibraţie şi îi modifică starea. Totodată existenţa fiecarei persoane şi a fiecarui lucru este mereu în funcţie de convergenţa factorilor produşi de desfaşurarea întregului. ... Niciodată acţiunea nostră nu se înfaptuieşte într-un cerc absolut închis.

Şi credem că astăzi , când civilizaţia tehnică a adus o mare varietate de activităţi noi în legătură cu natura, nimic nu ar impiedica pe omul credincios să-şi urmarească desăvârşirea chiar dacă exercită o meserie în legatură cu maşina.

Drumul spre desăvărşirea creştină nu exclude nici un fel de muncă, dar cere ca prin fiecare să se urmarească dobândirea virtuţilor. Nimeni nu trebuie să-şi închipuie ca munca pe care o face este un scop în sine. , ci are menirea sa-i infrumuseţeze firea cu virtuţile răbdării, ale înfrânării ale dragostei de semeni, ale credinţei în Dumnezeu şi, pe rând să-i deschidă ochii asupra rânduielilor înţelepte aşezate de Dumnezeu în toate.

Scopul ultim al muncii nu este atât desfăşurarea naturii cât dezvoltarea normala a latenţelor din om şi din semenii lui.

Partea a doua

Iluminarea

darurile Duhului Sfânt

Pană ce nu ne-am curăţit de patimi, nu se arată deplin darurile Duhului Sfânt.

Acestea sunt în primul rand daruri de luminare a minţii şi, tocmai de aceea, daruri de fortificare a ei în în orientarea spre Dumnezeu. De aceea ele îşi arată deplin eficacitatea numai cănd s-au dezvoltat suficient în noi puterile intelectuale, care colaboreaza cu ele.

Cunoasterea tainică în duh a depăşit „ruptura gnoseologică dintre subiect şi obiect”.

Omul crescut duhovniceste pe toate le raportează îndată şi continuu la Dumnezeu, prin toate contemplă pe Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi socotesc identificarea lui Dumnezeu cu conceptul despre El, drept închinare la idoli, întrucât idolul e ridicare a aceva creat, la rangul Absolutului.

Teologia negaţiei nu e numai un act unilateral de, o simplă conştiinţă a neputinţei intelectuale de a cunoşte pe Dumnezeu, ci în ea se exprimă şi o simţire a necuprinsului lui Dumnezeu, o experinţă a Lui, care creşte pe masura urcuşului duhovnicesc al omului. Această „experinţă” a Lui care creşte pe masura urcuşului duhovnicesc al omului. Această experinţă poate fi exprimată şi în unii termeni pozitivi, dar prevazuţi cu corecturi care arată că nu e vorba de un înţeles obişnuit al lor. De exemplu se redă această experinţă ca „vedere” a lui Dumnezeu, ca „vedere” a luminii dumnezeieşti, ca simţire a Lui. Dar totdeuna se precizeză că e o lumină mai presus de orice lumină materială, o „simţire înţelegătoare” mai presus de orice simţire.

Teologia negativă departe de a pretinde renunţarea pentru totdeuna la conceptele raţionale, e dornică de o sporire a lor.

Orice progres în cunoaşterea proceselor fizice, biologice, spiritual umane din sânul creţiunii , înseamnă o nouă treaptă pe schela pe care teologia negativă, minată de o simţire a minţii, îşi aruncă o ochire şi mai adâncă şi mai cuprinzătoare în nemarginirea divină, care în acelaşi timp ea însăşi face posibilă înălţarea continuă a acestei schele.


Sfantul Dionisie Areopagitul:

Dumnezeu nu e suflet, nici spirit, nu e fantezie, nici imagine, nu are intelect, nici duh, nu e exprimabil, nu e gândit, nu e numar, ordine, marime, micime, egalitate, nici inegalitate, asemanare sau neasemanare, nu vede , nu e mişcat, nu se odihneşte, nu are putere, nu e nici putere, nici lumină, nu trăieşte, nu e viaţă, nici fiinţă, eternitate, timp, nu poate fi atins cu spiritul sau simţit: nu e ştiinţă, nu e adevăr, nici imperiu, nu e înţelepciune, unul, unitate, divinitate, sau bunătate…în genere nu e nimic din ceea ce ne e nouă sau altei creaturi cunoscut, el nu e nici existenţă nici neexistenţă, nici afirmare, nici negaţie fiindcă mai presus de orice afirmare e cauza desăvârşită şi unică a totului.

Noi ne rugăm să ajungem în acest întuneric supraluminos şi să vedem şi să cunoaştem prin nevedere şi necunoaştere pe cel mai presus de vedere şi de cunoaştere chiar prin a nu vedea şi a nu cunoaşte.



Comunicarea neformala

Ar trebui sa folosim toolurile de comunicare electronica pentru a intari si nu pentru a slabi comunicare neformala. De ex daca instant mess ne-ar permite sa selectam o imagine inainte de iniierea unei conversatii de ex o floare sau un fruct, un munte sau un fluture si receptorul ar trebui sa ghiceasca ce am selectat, sub ce semn, sub ce imagine este conversatia dand partenerului de discutie un feedback cand a ghicit sau daca aceasta evaluare s-ar face automat.
De multe ori spunem tocmai ma gndeam la tine si mi-ai dat un mail. Dar daca am face ca aceste programe sa ne dea un feedback poztiv de cate ori aceste sincronicitati au loc intarindu-ne intuitia si comunicare pe canale neformale si nu subminnad-o ? Ma gandeam ca ar trebui concepute in asa fel incat sa faca asta cu simplitate.

Poate ar trebui sa cautam daca nu exista aceasta aplicatie la facebook si sa o proponem daca nu exista.

O aplicatie de genul testului de ESP facut de astronauti care au folosit niste cartonase cu imagini pe care trebuiau sa le ghiceasca. Pot fi imaginate multe tooluri de acest fel

duminică, 22 februarie 2009

Atitudinea corecta fata de infractori

M-am intrebat intotdeuna care este atitudinea corecta fata de infractionalitate, atitudine umana si corecta pe termen lung, dar atitudinea care in acelasi timp nu-ti perecliteaza viata.
Este evident ca infractorii sunt creati de societate, de un mediu in care nu au avut prea multe sanse, resurse, educatie adecvata. Sigur ca, vorba unei bune prietene, nu este corect sa te separi, sa te consideri diferit de acesti oameni, dar... asa au procedat Gheorghe Lala si Marian Cosma si au murit din acesta cauza. Puteau sa se considere diferiti si sa se dea deoparte, sa nu se implice si ar fi trait. De multe ori cand vine vorba de infractiuni care te revolta ne intrecem in sadisme de genul: ar trebui impuscati fara mila, i-as omora cu mana mea etc. incat te intrebi cu ce ne deosebim. Dar realitatea este ca ei, infractorii, sunt creatia societatii in care traim. Cum ne putem deci asuma responsabilitatea fara a ne pereclita viata. Fimiu mi-a povestit ca intr-o zi cand venea de la scoala 3 indivizi cu o masina au ajuns tramvaiul in care era , au tras in fata ei ca sa-l opreasca, au urcat si l-au calcat in picioare, la propriu, pe un tip din tranvai. Un batran a luat atitudine, ceea ce este corect, dar baietii l-au lovit si pe el. Si ar fi putut fi mai rau.
Deci cred ca atitudine nu trebuie luat sub indrumarile date la difuzor de politie ci concertat ca societate in ansamblu prin organele abilitate. Dar cum ? Am putea de exemplu oferi minorilor delicventi, celor care au gresit prima data, desigur si in functie de caz, o alternativa pozitiva la incarcerare, un fel de lucru in folosul comunitati dar nu un lucru anost, abrutizant ci de ale oferi de exemplu sansa sa.... salveze natiunea, sansa de a restaura ordinea si demintatea in tara. Cum adica ar spune un suficient arogant, cum sa salveze niste mici infractori, nici macar mari, tara cand nu o putem face noi astia corectii si desteptii? Pai.... s-a mai intamplat si la inceputul istoriei si recent.
O alternativa pozitiva la incarcerare ar fi aceia de a fi lasati sa alega intre incarcerare si sansa de a fi educati pentru participarea in grupuri de dinamica constiintei pentru a crea coerenta si pozitivitate in constiinta colectiva a natiunii.
http://picasaweb.google.com/meditatie.transcendentala/Reabilitare#slideshow/
S-ar crea atunci un paradox si anume acela ca oamenii care au avut cele mai putine sanse, au primit cel mai putin in viata sunt lasati, atunci cand gresesc, sa ofere societatii cel mai mult, mai mult decat intelectualii ei, mai mult decat inteleptii ei si mai mult decat oamenii de cultura.

luni, 16 februarie 2009

TVMT

Doua initiative se adauga initiative SLMT. Acestea sunt :TVMT si FMTV. Una va folosi canalul de la youtube pentru a intregistra diverse topici legate de MT si alta
http://www.last.fm/user/sol4love
Sau si mai bine http://www.ehow.com/how_2298992_start-own-radio-show.html?ref=fuel&utm_source=yahoo&utm_medium=ssp&utm_campaign=yssp_art
http://www.blogtalkradio.com/ la care am si facut cont si ma intrebam daca pot posta in ro. Tocmai am gasit unul http://www.blogtalkradio.com/pagini
Acesta este show-ul meu http://www.blogtalkradio.com/MTFM
Revenu share https://www.blogtalkradio.com/BTRRevShareFAQ.aspx